Curs Obligațiile conducătorilor de autovehicule

20. OBLIGAŢII ÎN CAZ DE ACCIDENT


În caz de accident soldat cu victime:
  • să oprească, să anunţe imediat poliţia, să nu modifice urmele şi să nu părăsească locul faptei;
  • să nu consume alcool, stupefiante sau medicamente cu efecte similare după accident, până la testarea concentraţiei alcoolului sau recoltarea probelor biologice.
În caz de accidente soldate numai cu pagube materiale:
  • să scoată imediat vehiculele în afara părţii carosabile ori, dacă nu este posibil şi nici nu pot să îşi continue drumul, să le deplaseze cât mai aproape de bordură, semnalizându-le prezenţa;
  • să se prezinte în cel mult 24 de ore la unitatea de poliţie pe raza căreia s-a produs accidentul. Se exceptează de a se prezenta la poliţie cei care au asigurări facultative (CASCO) şi s-a produs numai avarierea propriului autovehicul;
Constatarea amiabilă de accident – condiţii:
  • s-au produs pagube care se despăgubesc prin asigurare obligatorie;
  • accidentul nu presupune suspendarea sau anularea permisului (iar conducătorii posedă permis);
  • cel puţin un conducător si-a recunoscut vina şi are asigurare obligatorie;
  • conducătorii au completat fără obiecţiuni formularul de constatare amiabilă de accident.

21. CONDUCĂTORII ÎNCEPĂTORI (cu vechime în conducere mai mică de 1 an):


Poartă obligatoriu semnul distinctiv, care se montează astfel:
  • la motocicletă – în spate, lângă numărul de înmatriculare;
  • la autovehicul – pe parbriz în dreapta jos şi pe lunetă în stânga jos;
  • la autovehiculul fără lunetă – pe parbriz în dreapta jos şi pe caroserie în stânga sus;
  • la tramvai – pe parbriz în dreapta jos şi pe luneta ultimului vagon în stânga sus;
  • la autovehiculul cu remorcă – pe parbrizul autovehiculului în dreapta jos şi pe caroseria remorcii în stânga sus;
Conducătorului auto începător îi este interzis:
  • să conducă autovehicule care transportă produse periculoase;
  • să conducă vehicule destinate testării sau cele pentru probe:
  • să conducă vehicule destinate transportului public de persoane, inclusiv în regim de taxi.

Adaugă un Comentariu
Anonymous17.07.2023, 13:42

Autovehiculul trăgător trebuie să aibă în funcţiune luminile de întâlnire si nu numai.

replyRăspunde
Maria Suciu07.02.2021, 11:38

[șters]

replyRăspunde
Nelutu Marius Tiganila01.02.2019, 18:50

ciudat ... la tramvai imi spune unde se monteaza semnul ptr incepatori dar mai jos este interzis sa conduci tramvaiul (transport public de persoane) daca esti incepator la autobuz, autocar cum o fi ? :)

replyRăspunde
Andrei Ciceu04.02.2019, 10:29

Cele 3 interdictii se aplica conducatorilor AUTO, și anume celor de automobile. Conducatorii de tramvai, autocar sau autobuz nu se încadrează în această categorie. :)

replyRăspunde