Curs Prioritatea de trecere

2 / 3
< Înapoi Înainte >

Acordarea priorităţii reprezintă obligaţia oricărui participant la trafic de a nu-şi continua deplasarea sau de a nu efectua orice altă manevră dacă i-ar obliga pe ceilalţi participanţi care au prioritate să-şi modifice brusc direcţia sau viteza (ori să oprească).
Intersecţiile sunt:

  • cu circulaţie nedirijată;
  • cu circulaţie dirijată:
  • - prin semafoare;
    - prin indicatoare de prioritate;
    - prin semnalele unui poliţist care dirijează circulaţia.

În această categorie sunt incluse şi intersecţiile în care circulaţia se desfăşoară în sens giratoriu.
La apropierea de o intersecţie conducătorul de vehicul trebuie să circule cu o viteză care să îi permită oprirea, pentru a acorda prioritate de trecere participanţilor la trafic care au acest drept.
La intersecţiile cu circulaţie nedirijată, conducătorul de vehicul este obligat să cedeze trecerea vehiculelor care vin din partea dreaptă, în condiţiile stabilite prin regulament.
La intersecţiile cu circulaţie dirijată, conducătorul de vehicul este obligat să respecte indicaţiile ori semnalele poliţistului rutier, culoarea semaforului sau semnificaţia indicatoarelor.
Pătrunderea unui vehicul într-o intersecţie este interzisă dacă prin aceasta se produce blocarea intersecţiei.
În intersecţiile cu sens giratoriu, semnalizate ca atare, vehiculele care circulă în interiorul acestora au prioritate faţă de cele care urmează să pătrundă în intersecţie.
În cazul vehiculelor care pătrund într-o intersecţie dintre un drum închis circulaţiei publice şi un drum public, au prioritate acele vehicule care circulă pe drumul public.
În intersecţiile cu circulaţie nedirijată, conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere vehiculelor care circulă pe şine. Acestea pierd prioritatea de trecere când efectuează virajul spre stânga sau când semnalizarea rutieră din acea zonă stabileşte o altă regulă de circulaţie.
În intersecţii, conducătorii vehiculelor care virează spre stânga sunt obligaţi să acorde prioritate de trecere vehiculelor cu care se intersectează şi care circulă din partea dreaptă.
În intersecţiile cu circulaţie dirijată prin indicatoare de prioritate, regula priorităţii de dreapta se respectă numai în cazul în care două vehicule urmează să se întâlnească, fiecare intrând în intersecţie de pe un drum semnalizat cu un indicator având aceeaşi semnificaţie de prioritate sau de pierdere a priorităţii.
Când un semafor cu trei culori are o lumină verde intermitentă suplimentară, montată la acelaşi nivel cu lumina verde normală a semaforului, sub forma unei săgeţi verzi pe fond negru, cu vârful spre dreapta, aprinderea acesteia semnifică permisiunea pentru vehicule de a-şi continua drumul în direcţia indicată de săgeată, indiferent de culoarea semaforului electric, cu condiţia acordării priorităţii de trecere vehiculelor şi pietonilor care au drept de circulaţie.

< Înapoi Înainte >

Scrie primul comentariu

{0}|{1} 0 comentariu|]1,Inf[0 comentarii