Curs Conducere ecologică

1 / 1


6. REGULI DE CONDUCERE ECOLOGICĂ

  • A conduce ecologic înseamnă să conducem astfel încât să consumăm cât mai puţin combustibil şi să se elimine în atmosferă cât mai puţine noxe.
  • Nu se accelerează sau frânează brusc, autovehiculul se menţine în stare tehnică foarte bună, anvelopele trebuiesc umflate la valoarea prevăzută, combustibilul să fie de calitate foarte bună.
  • Trebuie să alegem itinerariul optim, să evităm zonele foarte aglomerate sau cu teren accidentat.
  • Utilizarea limitatorului de viteză pe autostradă reduce consumul de combustibil.
  • La plecarea în cursă pornim motorul (fără a accelera) şi plecăm imediat de pe loc.
  • Se recomandă verificarea presiunii în pneuri o dată pe lună şi permutarea roţilor între ele (din faţă în spate şi invers) la aproximativ 10000 km. (cel mult 20000 km.).
  • Pentru a reduce consumul de combustibil:
  • - schimbăm repede treptele de viteză până la cea optimă;
    - folosim ultima treaptă de viteză pe cât posibil şi în localităţi.
  • Se recomandă oprirea motorului la calea ferată şi la semafor dacă oprirea durează mult, precum şi în cazul blocajelor în trafic.
  • Consumul de carburant se măreşte:
  • - când fumul la evacuare este negru;
    - când motorul are întreruperi în funcţionare;
    - dacă motorul nu atinge temperatura normală de funcţionare;
    - dacă se foloseşte orice aparat electric alimentat la autovehiculul în mers;
  • Se mai recomandă:
  • - să nu se transporte obiecte inutile în autovehicul;
    - să nu se menţină montat în permanenţă portbagajul.
  • Sporirea confortului termic în habitaclul autovehiculului (vara), când se circulă într-un oraş cu trafic intens, se face deschizând geamurile laterale.
  • Sporirea confortului termic în habitaclul autovehiculului (vara), când se circulă în afara localităţilor se face pornind aerul condiţionat.
  • Pentru a conduce ecologic un autovehicul, reducerea vitezei se face folosind frâna de motor, respectiv menţinerea unei viteze constante, de preferinţă medie.
  • O cauză care determină poluarea mediului o reprezintă şi arderea incompletă sau defectuoasă a combustibilului.
  • Arderea incompletă a carburantului determină:
  • - poluare suplimentară; - uzură suplimentară a motorului; - consum suplimentar de combustibil.
  • Comportamentul ecologic mai presupune:
  • efectuarea la timp a reviziilor tehnice, înlocuirea filtrelor, schimbarea uleiului, repararea pieselor şi subansamblelor defecte; folosirea unui combustibil de bună calitate.



Scrie primul comentariu

0 comentarii