Curs Viteza și distanța între vehicule

1 / 2
Înainte >

14. REDUCEREA VITEZEI


Reducerea vitezei la maxim 30km/h în localităţi şi 50km/h în afara localităţii este obligatorie în următoarele cazuri:
  • la trecerea prin intersecţiile cu circulaţie nedirijată;
  • în curbe deosebit de periculoase semnalizate sau în care vizibilitatea este sub 50 m;
  • la trecerea pe lângă grupuri organizate, coloane militare sau cortegii, indiferent dacă acestea se află în mers sau staţionează pe partea carosabilă a drumurilor;
  • la trecerea pe lângă animale care sunt conduse pe partea carosabilă sau pe acostament;
  • când drumul este acoperit cu polei, gheaţă, zăpadă bătătorită, mâzgă sau piatră cubică umedă;
  • pe drumuri cu denivelări, semnalizate ca atare;
  • în zona de acţiune a indicatorului de avertizare "Copii" în intervalul orar 7,00-22,00, precum şi a indicatorului "Accident";
  • la trecerile pentru pietoni nesemaforizate, semnalizate prin indicatoare şi marcaje, când drumul public are cel mult o bandă pe sens, iar pietonii aflaţi pe trotuar, în imediata apropiere a părţii carosabile, intenţionează să se angajeze în traversare;
  • la schimbarea direcţiei de mers prin viraje;
  • când vizibilitatea este sub 100 m în condiţii de ceaţă, ploi torenţiale, ninsori abundente;
Viteza trebuie redusă obligatoriu (fără ca legea să prezinte limita până la care trebuie făcut acest lucru) în următoarele situaţii:
  • noaptea, la întâlnirea unui vehicul care circulă din sens opus;
  • la calea ferată cu bariere, semibariere sau semafor;
  • la semnalul poliţistului cu balansarea braţului;
  • la apropierea autovehiculelor cu girofar albastru;
  • la apropierea de o intersecţie dacă trebuie să acordăm prioritate;
  • la semaforul (semnalul) galben intermitent;
  • când autobuzul / troleibuzul semnalizează plecarea dintr-o staţie cu alveolă;
Reducerea vitezei nu este obligatorie, dar ea poate fi redusă în următoarele situaţii:
  • în rampă sau în pantă;
  • în staţii de tramvai, autobuz, troleibuz;
  • pe drumuri îngustate;
  • pe poduri, sub poduri, în tuneluri.

15. ACVAPLANAREA


Apare la viteză mare când drumul este acoperit cu apă.
Constă în pierderea contactului dintre anvelopă şi carosabil ceea ce face ca autovehiculul să nu mai poată fi controlat.
Pentru preîntâmpinarea fenomenului de acvaplanare se impune utilizarea unor anvelope cu profilul corespunzător al benzii de rulare , respectiv reducerea vitezei.

Înainte >

Adaugă un comentariu

4 comentarii

De către COVACIU CRISTINA MONICA - July 17, 2018 23:40
Ce inseamna acvaplanare
De către Ciceu Andrei - July 18, 2018 11:17
Acvaplanare = Derapaj al unui automobil care se deplasează cu viteză mare, provocat de existența unei pelicule de apă între șosea și pneuri.
De către Liviu Bujor - May 11, 2018 20:40
Viteza trebuie redusă obligatoriu :
-la calea ferată păzită (cu bariere sau semibariere, semafor) ;
Ce inseamna pazita?
De către Ciceu Andrei - May 14, 2018 11:49
Păzită se referea la faptul că există bariere sau semibariere. Era un cuvânt reduntant așa că am corectat.
Mulțumim!