Listă întrebări DRPCIV categoria B, B1, TrCapitolul Sancțiuni și infracțiuni

462. Când se restituie permisul de conducere reţinut de către poliţie în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce?

  • A. la hotărârea agentului de circulaţie
  • B. la expirarea termenului de suspendare, dacă a fost promovat testul de verificare a cunoştinţelor, în situaţiile prevăzute de lege
  • C. atunci când procesul verbal de contravenţie a fost anulat printr-o hotărâre judecătorească definitivă

Explicație

Art. 219 (1) Restituirea permisului de conducere se dispune de către şeful serviciului poliţiei rutiere care îl are în evidenţă, la cererea titularului, în următoarele cazuri: a) la expirarea termenului de suspendare, când sancţiunea a fost aplicată pentru cumul de puncte; (2) Restituirea permisului de conducere se dispune de către şeful serviciului poliţiei rutiere pe raza căreia a fost săvârşită fapta, la cererea titularului, în baza rezoluţiei sau, după caz, a ordonanţei procurorului prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărirea penală ori încetarea urmăririi penale, în baza hotărârii judecătoreşti rămase definitive prin care s-a dispus achitarea inculpatului sau prin care procesul-verbal de constatare a contravenţiei a fost anulat ori ca urmare a încetării măsurii de siguranţă prevăzute la art. 112 lit. c) din Codul penal, republicat, cu modificările şi completările ulterioare. Art. 113 (2) Permisul de conducere se restituie de către poliția rutieră în condițiile stabilite în regulament.

Adaugă un Comentariu
Ș Georgiana10.05.2022, 21:55

am răspuns corect

replyRăspunde
SoferOnline Admin30.07.2024, 16:07

Felicitari ! Spor la chestionare!

replyRăspunde
Anonymous09.01.2020, 09:52

super

replyRăspunde
SoferOnline Admin30.07.2024, 16:07

Bravo! Ia sala din prima cu SoferOnline!

replyRăspunde