1044. Conducătorul unui vehicul este obligat:
- A. să nu permită pasagerilor folosirea telefonului mobil în timpul mersului
- B. să aibă asupra sa actul de identitate, permisul de conducere, certificatul de înmatriculare sau înregistrare și, după caz, atestatul profesional, precum și celelalte documente prevăzute de legislația în vigoare
- C. să verifice, la fiecare deplasare, presiunea din pneuri
Explicație
Art. 147 Conducătorul de autovehicul sau de tramvai este obligat: 1. să aibă asupra sa actul de identitate, permisul de conducere, certificatul de înmatriculare sau de înregistrare şi, după caz, atestatul profesional, precum şi celelalte documente prevăzute de legislaţia în vigoare;
pai si C de ce nu e corect? o data e obligatoriu sa verifici presiunea, dar aici nu mai e?
Întrebările NU sunt create de noi. Acestea sunt cele din bateria de examen. Sunt identice cu cele de la proba teoretică. Dacă le-am fi formulat noi, cel mai probabil, le-am fi ajustat (mai ales pe cele ambigue). Însă am ales să păstrăm structura lor fără nicio modificare pentru a nu-i induce în eroare pe cursanți și pentru a le fi mai ușor la examen. Încercăm să explicăm pe cât posibil de bine ideea pe care întrebarea dorește să o exprime. Spor la chestionare auto!