1020. Cum procedați în situația dată?

- A. circulați cu viteză redusă și, la nevoie, opriți pentru a permite autobuzului să reintre în trafic
- B. depășiți autobuzul
- C. sunteți obligat să opriți

Explicație
(2) Conducătorul de vehicul care circulă pe banda situată lângă marginea părții carosabile trebuie să acorde prioritate de trecere vehiculelor care efectuează transport public de persoane numai atunci când conducătorii acestora semnalizează intenția de a reintra în trafic din stațiile prevăzute cu alveole și s-au asigurat că prin manevra lor nu pun în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic.
Au atatia bani astia de la politie dar ei modifica pozele in paint :/ Sa faca macar un photshop ceva
Întrebările NU sunt create de noi. Acestea sunt cele din bateria de examen. Sunt identice cu cele de la proba teoretică. Dacă le-am fi formulat noi, cel mai probabil, le-am fi ajustat (mai ales pe cele ambigue). Însă am ales să păstrăm structura lor fără nicio modificare pentru a nu-i induce în eroare pe cursanți și pentru a le fi mai ușor la examen. Încercăm să explicăm pe cât posibil de bine ideea pe care întrebarea dorește să o exprime.
Buna ziua.Aceste chestionare se regasesc la examenul teoretic?.Multumesc anticipat pentru raspuns
Bună ziua! DA. Chestionarele sunt actualizate conform DRPCIV. Spor la învățat :)
Unde vedeti voi alveola in imaginea alaturata?
Se observă în partea dreaptă marcajul în zig-zag și începutul alveolei.