948. Pe o porţiune de drum acoperită cu polei, sesizaţi impactul inevitabil cu un câine. Cum veţi proceda pentru evitarea unui accident?
- A. consideraţi că o asemenea situaţie nu vi se poate întâmpla;
- B. eliberaţi acceleraţia, menţineţi ferm volanul pe direcţia de deplasare, fiind pregătit pentru a stabiliza autovehiculul după impact, prin manevrarea lină a volanului;
- C. încercaţi, pe cât posibil, să evitaţi impactul frontal, prin manevrarea bruscă a volanului în direcţia de deplasare opusă câinelui.
Explicație
Atunci când circulați pe o porțiune de drum acoperită cu polei și sesizați impactul inevitabil cu un câine, pentru evitarea unui accident, trebuie să eliberați acceleraţia şi să menţineţi ferm volanul pe direcţia de deplasare, fiind pregătit pentru a stabiliza autovehiculul după impact.
sadic scenariu insa foarte pertinent!
Întrebările NU sunt create de noi. Acestea sunt cele din bateria de examen. Sunt identice cu cele de la proba teoretică. Dacă le-am fi formulat noi, cel mai probabil, le-am fi ajustat (mai ales pe cele ambigue). Însă am ales să păstrăm structura lor fără nicio modificare pentru a nu-i induce în eroare pe cursanți și pentru a le fi mai ușor la examen. Încercăm să explicăm pe cât posibil de bine ideea pe care întrebarea dorește să o exprime.