Listă întrebări DRPCIV categoria A, A1, A2, AMCapitolul Trecerea la nivel cu calea ferată

2625. La întâlnirea indicatorului de avertizare în cruce, amplasat la trecerile la nivel cu calea ferată fără bariere, conducătorii de motociclete vor opri:

  • A. cât mai aproape de calea ferată, dar nu mai puţin de 5 m de aceasta;
  • B. în locul cu vizibilitate maximă, fără a depăşi indicatorul;
  • C. la cel mult 5 m de calea ferată.

Explicație

(1) Conducătorul de vehicul este obligat să oprească atunci când: c) întâlneşte indicatorul „Trecerea la nivel cu calea ferată simplă, fără bariere“, „Trecerea la nivel cu calea ferată dublă, fără bariere“ sau „Oprire“. (2) Vehiculele trebuie să oprească, în ordinea sosirii, în locul în care există vizibilitate maximă asupra căii ferate fără a trece de indicatoarele prevăzute la alin. (1) lit. c) sau, după caz, înaintea marcajului pentru oprire ori înaintea barierelor sau semibarierelor, când acestea sunt închise, în curs de coborâre sau de ridicare.

Adaugă un Comentariu