780. Este interzisă staționarea pe un drum public prevăzut cu marcaj longitudinal continuu aplicat între sensurile de circulație?
- A. nu, dacă nu obligă celelalte vehicule să treacă peste marcajul continuu
- B. nu există prevedere legală
- C. da, deoarece este interzis prin lege
Explicație
Art. 143 Se interzice staţionarea voluntară a vehiculelor: a) în toate cazurile în care este interzisă oprirea voluntară; Art. 142 Se interzice oprirea voluntară a vehiculelor: p) în locurile unde este interzisă depăşirea. Art. 120 (1) Se interzice depăşirea vehiculelor: i) când pentru efectuarea manevrei se încalcă marcajul continuu, simplu sau dublu, care desparte sensurile de mers, iar autovehiculul circulă, chiar şi parţial, pe sensul opus, ori se încalcă marcajul care delimitează spaţiul de interzicere;
intrebarea nu are nici o legatura cu poza ca daca e sa ne uitam dupa poza,nu ai voie sa opresti in zonele cu dunga continua pe margine. Deci e la general formulata.
Întrebările NU sunt create de noi. Acestea sunt cele din bateria de examen. Sunt identice cu cele de la proba teoretică. Dacă le-am fi formulat noi, cel mai probabil, le-am fi ajustat (mai ales pe cele ambigue). Însă am ales să păstrăm structura lor fără nicio modificare pentru a nu-i induce în eroare pe cursanți și pentru a le fi mai ușor la examen. Încercăm să explicăm pe cât posibil de bine ideea pe care întrebarea dorește să o exprime.