Listă întrebări DRPCIV categoria B, B1, TrCapitolul Poziția în timpul mersului și semnalele conducătorilor de autovehicule
1001. Ce obligații are conducătorul care intenționează să repună în mișcare vehiculul aflat între alte vehicule staționate?
- A. semnalizează sonor plecarea de pe loc, pentru a fi observat de cei care circulă în același sens;
- B. semnalizează din timp plecarea de pe loc, se asigură că poate efectua manevra fără a perturba circulația sau fără a pune în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic și acordă prioritate vehiculelor care circulă pe drumul public, indiferent de direcția de deplasare;
- C. manevrează cu grijă vehiculul, pentru a nu lovi vehiculele din fața sau din spatele său, după care se repune în mișcare.
Explicație
(1) Conducătorii de vehicule sunt obligaţi să semnalizeze schimbarea direcţiei de deplasare, depăşirea, oprirea şi punerea în mişcare.Conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere şi în următoarele situaţii: f) când se pune în mişcare sau la pătrunderea pe drumul public venind de pe o proprietate alăturată acestuia faţă de vehiculul care circulă pe drumul public, indiferent de direcţia de deplasare;
Adaugă un Comentariu