Listă întrebări DRPCIV categoria B, B1, TrCapitolul Prioritatea de trecere

381. Precizați care vehicule sunt exceptate de la obligația acordării priorității de trecere:

  • A. cele care se pun în mișcare de pe loc față de cele care circulă;
  • B. autovehiculele din serviciile regulate de transport public, care se pun în mișcare din stația prevăzută cu alveolă;
  • C. cele care ies din curți, ganguri sau garaje.

Explicație

(2) Conducătorul de vehicul care circulă pe banda situată lângă marginea părții carosabile trebuie să acorde prioritate de trecere vehiculelor care efectuează transport public de persoane numai atunci când conducătorii acestora semnalizează intenția de a reintra în trafic din stațiile prevăzute cu alveole și s-au asigurat că prin manevra lor nu pun în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic.

Adaugă un Comentariu