Listă întrebări DRPCIV categoria B, B1, TrCapitolul Conducerea preventivă

200. Din punct de vedere al conduitei preventive, cum trebuie să procedați în această situație?

Din punct de vedere al conduitei preventive, cum trebuie să procedați în această situație?
  • A. reduceți viteza, deoarece copilul s-ar putea întoarce pentru a lua mingea din drum;
  • B. mențineți viteza, deoarece copiii au fost avertizați și rămân în siguranță pe trotuar;
  • C. măriți viteza, deoarece copiii nu aleargă pe stradă.

Explicație

În primul rând, în imagie se observă indicatorul de avertizare „Copii”, acest indicator se amplasează în apropierea locurilor frecventate de copii (școli, grădinițe, locuri de joacă, parcuri, etc.), acolo unde există posibilitatea ca aceștia să apară pe neașteptate pe partea carosabilă. Iar în intervalul orar 7:00 - 22:00, sunteți obligat să reduceti viteza de deplasare până la 30 km/h în localități și 50 km/h în afara localităților. În al doilea rând, în fața dumneavoastră observati o minge pe partea carosabila, trebuie să reduceţi imediat viteza, să circulați cu atenție maximă și să vă pregătiti pentru frânare întrucât copilul de pe tratuar se poate intoarce după aceasta.

Adaugă un Comentariu
Besti Maria06.04.2024, 19:18

așa asa

replyRăspunde
Iulian Dumitru03.06.2023, 19:03

este asa si asa

replyRăspunde