Listă întrebări DRPCIV categoria B

Capitolul Poziția în timpul mersului și semnalele conducătorilor de autovehicule

396. Dacă un drum public este neiluminat, este permisă staţionarea vehiculelor pe partea carosabilă?

a) da, dacă sunt aprinse luminile de poziţie sau de staţionare;

b) da, dar numai în interiorul localităţilor;

c) nu.

Explicație

(1) Conducătorii de autovehicule, tramvaie şi mopede sunt obligaţi să folosească instalaţiile de iluminare şi/sau semnalizare a acestora, după cum urmează: a) luminile de poziţie sau de staţionare pe timpul imobilizării vehiculului pe partea carosabilă în afara localităţilor, de la lăsarea serii şi până în zorii zilei, ziua când plouă torenţial, ninge abundent sau este ceaţă densă ori în alte condiţii care reduc vizibilitatea pe drumul public;

Scrie primul comentariu