Actualizat la 17 iunie 2026
Articolul 23 - Dreptul de a conduce un autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai...
Ordonanța de urgență nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice
Art. 23. -
(1) Dreptul de a conduce un autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai pe drumurile publice îl are numai persoana care posedă permis de conducere valabil, corespunzător categoriei din care face parte vehiculul respectiv, sau dovada înlocuitoare a acestuia cu drept de circulație.
(2) Au dreptul de a conduce autovehicule, tractoare agricole sau forestiere ori tramvaie pe drumurile publice, în condițiile stabilite prin regulament, și persoanele care urmează un curs de pregătire practică, în vederea obținerii permisului de conducere, numai în prezența și sub supravegherea directă a unui instructor auto atestat în acest sens, precum și a examinatorului din cadrul autorității competente în timpul desfășurării probelor practice ale examenului pentru obținerea permisului de conducere pentru oricare dintre categoriile ori subcategoriile prevăzute de lege.
(3) Pe parcursul activității de pregătire practică sau de examinare în vederea obținerii permisului de conducere, instructorul auto atestat ori, după caz, examinatorul împreună cu persoana pe care o supraveghează sau o examinează răspund pentru încălcarea de către aceasta a regulilor de circulație sau, după caz, pentru pagubele produse terților ca urmare a producerii unui accident de circulație.
(3^1) Pregătirea teoretică și practică a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere este precedată de o evaluare obligatorie a capacităților psihologice solicitate în activitatea de conducere a autovehiculelor, tractoarelor agricole sau forestiere ori tramvaielor. Evaluarea psihologică este obligatorie în vederea obținerii certificatului de atestare profesională pentru conducătorii de autovehicule și de tramvaie stabiliți prin prezenta ordonanță de urgență.
(3^2) Conducătorii de autovehicule sau de tramvaie, deținători ai certificatului de atestare profesională, vor fi evaluați periodic din punct de vedere al capacităților psihologice solicitate în activitatea de conducere a autovehiculelor sau tramvaielor, în condițiile stabilite de reglementările în vigoare.
(3^3) Evaluarea psihologică se efectuează în condițiile stabilite prin ordin al ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului, în condițiile legii, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(3^4) Prin unitate psihologica se întelege oricare dintre formele de exercitare a profesiei de psiholog cu drept de libera practica prevazute de Legea nr. 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de libera practica, înfiintarea, organizarea si functionarea Colegiului Psihologilor din România, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si laboratoarele psihologice organizate ca societati în baza Legii societatilor nr. 31/1990, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.
(3^5) Lista unitatilor psihologice autorizate se stabileste si se actualizeaza prin ordin al ministrului transporturilor si infrastructurii, care se publica în Monitorul Oficial al României, Partea I. Lista se publica si pe pagina de internet a Ministerului Transporturilor si Infrastructurii.
(4) Persoanele care solicită participarea la examen pentru proba teoretică în vederea obținerii permisului de conducere sau a unor noi categorii ori subcategorii ale acestuia trebuie să îndeplinească, potrivit legii, condițiile de vârstă și să facă dovada pregătirii teoretice prin cursuri organizate de unități autorizate, potrivit legii.
(4^1) Persoanele care solicită participarea la examen pentru proba practică în vederea obținerii permisului de conducere sau a unor noi categorii trebuie să fie apte din punct de vedere medical, potrivit legii, să facă dovada pregătirii practice prin cursuri organizate de unități autorizate și să fi fost declarate «admise» de către autoritatea competentă la proba teoretică de verificare a cunoștințelor, potrivit legii.
(4^2) Prin excepție de la prevederile alin. (4^1), persoanele care dețin permis de conducere categoria B1, obținut la vârsta de 16 ani sau 17 ani, sunt exceptate de la susținerea probei teoretice pentru obținerea permisului de conducere categoria B, cu condiția de a fi acumulat o experiență de minimum un an în conducerea unui vehicul din categoria B1 și de a îndeplini celelalte condiții prevăzute de lege.
(5) Pregătirea teoretică și practică a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere se efectuează de către profesori de legislație rutieră și instructori auto atestați de autoritatea competentă, conform normelor metodologice aprobate prin ordin comun al ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului, al ministrului educației și cercetării și al ministrului administrației și internelor, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(6) Pot fi atestați ca profesori de legislație sau instructori auto pentru pregătirea practică, fără școlarizare și susținerea examenului de atestare, polițiștii rutieri cu grad de ofițer cărora le-au încetat raporturile de serviciu și care și-au desfășurat activitatea neîntrerupt în ultimii 10 ani în structurile poliției rutiere.
(7) Polițiștii rutieri care nu au grad de ofițer pot fi atestați ca instructori auto pentru pregătirea practică, dacă îndeplinesc condițiile prevăzute la alin. (6).
(8) Programa de învățământ pe baza căreia se organizează cursuri de pregătire, precum și metodologia de organizare și desfășurare a cursurilor în vederea obținerii permisului de conducere se stabilesc prin ordin comun al ministrului educației și cercetării, al ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului și al ministrului administrației și internelor, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(9) Examenul pentru obținerea permisului de conducere constă în susținerea unei probe teoretice de verificare a cunoștințelor și a unei probe practice de verificare a aptitudinilor și comportamentului, corespunzător categoriei de permis solicitat. Proba practică pentru categoria AM constă numai în verificarea aptitudinilor în poligoane special amenajate. Condițiile de obținere a permisului de conducere se stabilesc prin regulament.
(9^1) Pentru asigurarea și verificarea legalității examenului de obținere a permisului de conducere, modul de desfășurare a probei teoretice se înregistrează video, iar în cazul probei practice atât video, cât și audio, cu sisteme tehnice de monitorizare. Pentru proba practică, sistemele tehnice de monitorizare se instalează pe autovehiculele folosite la susținerea probei practice, iar în cazul categoriilor A1, A2 și A, acestea se instalează pe autovehiculul în care se află examinatorul.
(9^2) Prin excepție de la prevederile alin. (9^1), nu se înregistrează audio sau video proba practică susținută în poligon pentru categoriile AM, A1, A2 și A.
(9^3) Sistemele tehnice de monitorizare prevăzute la alin. (1) se asigură de către serviciul public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor care organizează examenul de obținere a permisului de conducere.
(9^4) Procedura și condițiile tehnice în care se realizează și stochează înregistrările prevăzute la alin. (9^1), precum și măsurile pentru protejarea acestora și a datelor cu caracter personal se stabilesc, în condițiile legii, prin ordin al ministrului afacerilor interne.
(9^5) Pregătirea teoretică și practică în vederea obținerii permisului de conducere va fi organizată pe module și va fi recunoscută reciproc de unitățile autorizate cu atribuții în domeniu.
(10) Procedura de examinare pentru obținerea permisului de conducere se stabilește prin ordin al ministrului administrației și internelor, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.


