Actualizat la 17 iunie 2026

Articolul 39 - La solicitarea poliției rutiere sau a poliției locale, proprietarul sau...

Ordonanța de urgență nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice

Art. 39. -

(1) La solicitarea poliției rutiere sau a poliției locale, proprietarul sau deținătorul mandatat al unui vehicul este obligat să comunice acesteia, în termenul indicat în cuprinsul solicitării, datele de identificare ale persoanei căreia i-a încredințat vehiculul pentru a-l conduce pe drumurile publice. Poliția locală poate solicita aceste date de identificare numai în legătură cu exercitarea competențelor în domeniul circulației pe drumurile publice.

(2) Obligația de a comunica datele de identificare, prevăzută la alin. (1), se consideră îndeplinită dacă proprietarul sau deținătorul mandatat al unui vehicul comunică numele, prenumele, codul numeric personal, domiciliul sau reședința, numărul și seria actului de identitate ale persoanei căreia i-a încredințat vehiculul pentru a-l conduce pe drumurile publice ori, în cazul cetățenilor străini, al persoanelor fără cetățenie sau al cetățenilor români cu domiciliul în străinătate, și seria și numărul pașaportului ori ale altui document de trecere a frontierei de stat, data eliberării acestuia și statul emitent.

(3) Comunicarea solicitării prevăzute la alin. (1) și a datelor prevăzute la alin. (2) se poate realiza și prin platforme informatice destinate furnizării de servicii electronice, atunci când proprietarul sau deținătorul mandatat al unui vehicul a optat pentru această modalitate de comunicare.

(4) Solicitarea prevăzută la alin. (1) se consideră comunicată în termen de 5 zile de la data punerii la dispoziția proprietarului sau deținătorului mandatat al unui vehicul prin mijlocul electronic de transmitere la distanță.

(5) Solicitarea prevăzută la alin. (1) întocmită ca înscris în formă electronică, în cazul în care nu poate fi comunicată în modalitatea prevăzută la alin. (3), se consideră comunicată la data comunicării copiei acesteia, imprimată pe suport hârtie. Documentul astfel rezultat nu trebuie să poarte semnătura olografă a polițistului rutier.


Pentru șoferi

Găsești rapid informații despre reguli, obligații, amenzi și sancțiuni aplicabile în trafic.

Pentru cursanți

Înțelegi mai ușor regulile întâlnite la școala de șoferi și poți verifica formularea lor oficială.

Pentru școli de șoferi

Ai la îndemână o bază legislativă actualizată, bine organizată și ușor de consultat.

Legături utile

Textele legislative sunt publicate în Monitorul Oficial și preluate din platforma legislativă Lege5 și organizate de SoferOnline pentru a fi mai ușor de consultat.