Actualizat la 17 iunie 2026

Articolul 29 - De la data aderării României la Uniunea Europeană, pentru a fi înscris la o...

Regulamentul de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice din 04.10.2006

Art. 29. -

(1) De la data aderării României la Uniunea Europeană, pentru a fi înscris la o unitate autorizată în vederea pregătirii teoretice și practice pentru obținerea permisului de conducere, solicitantul trebuie să facă dovada că este apt din punct de vedere psihologic.

(2) Înainte de a urma cursurile practice de învățare a conducerii unui vehicul pe drumurile publice, solicitantul trebuie să facă dovada pregătirii teoretice, într-o unitate autorizată, în vederea obținerii permisului de conducere.

(3) Pregătirea practică a persoanei prevăzute la alin. (2), în vederea obținerii permisului de conducere valabil pentru oricare dintre categoriile A, B, BE și subcategoriile A1 și B1, se poate efectua și de către un instructor auto autorizat în condițiile legii, care a încheiat un contract cu unitatea autorizată în care solicitantul a efectuat pregătirea teoretică.

(4) Pot efectua cursurile practice de învățare a conducerii unui vehicul pe drumurile publice și persoanele care nu au încă vârsta minimă prevăzută de prezentul regulament pentru categoria sau subcategoria din care face parte vehiculul respectiv, dar nu cu mai mult de 3 luni înainte de împlinirea acesteia sau, dacă urmează cursurile unei instituții de învățământ preuniversitar cu profil auto, nu cu mai mult de 1 an înainte de împlinirea vârstei.


Pentru șoferi

Găsești rapid informații despre reguli, obligații, amenzi și sancțiuni aplicabile în trafic.

Pentru cursanți

Înțelegi mai ușor regulile întâlnite la școala de șoferi și poți verifica formularea lor oficială.

Pentru școli de șoferi

Ai la îndemână o bază legislativă actualizată, bine organizată și ușor de consultat.

Legături utile

Textele legislative sunt publicate în Monitorul Oficial și preluate din platforma legislativă Lege5 și organizate de SoferOnline pentru a fi mai ușor de consultat.