Reguli de conducere ecologică
A conduce ecologic înseamnă să conducem astfel încât să consumăm cât mai puțin combustibil și să eliminăm cât mai puține noxe.
Recomandări:
- nu se accelerează și nu se frânează brusc;
- autovehiculul se menține în stare tehnică foarte bună;
- anvelopele se umflă la presiunea prevăzută;
- se folosește combustibil de bună calitate;
- se alege itinerariul optim, evitând zonele aglomerate sau terenul accidentat;
- pe autostradă, utilizarea limitatorului de viteză reduce consumul;
- la plecare, motorul se pornește fără accelerare și se pleacă imediat;
- presiunea în pneuri se verifică lunar;
- roțile se permută între ele la aproximativ 10.000 km, cel mult 20.000 km.
Reducerea consumului
Pentru reducerea consumului:
- treptele de viteză se schimbă rapid până la treapta optimă;
- se folosește ultima treaptă de viteză pe cât posibil, inclusiv în localități;
- motorul se oprește la calea ferată, la semafor sau în blocaje dacă oprirea durează mult;
- nu se transportă obiecte inutile;
- portbagajul exterior nu se menține montat permanent;
- reducerea vitezei se face prin frână de motor;
- se menține o viteză constantă, de preferință medie.
Consumul de carburant crește:
- când fumul la evacuare este negru;
- când motorul are întreruperi în funcționare;
- când motorul nu atinge temperatura normală de funcționare;
- când se folosesc aparate electrice alimentate la autovehicul în mers.
Confort și poluare
Vara, în oraș cu trafic intens, confortul termic poate fi crescut prin deschiderea geamurilor laterale. În afara localităților se recomandă aerul condiționat.
Arderea incompletă sau defectuoasă a combustibilului determină poluare suplimentară, uzură suplimentară a motorului și consum suplimentar.
Comportamentul ecologic mai presupune efectuarea la timp a reviziilor tehnice, înlocuirea filtrelor, schimbarea uleiului, repararea pieselor defecte și folosirea combustibilului de calitate.


