Răni și accidentați

O persoană grav rănită se ridică cu atenție, menținând în același plan capul, gâtul și toracele.

Transportarea victimelor la spital se poate face cu ambulanță special dotată, însoțită de medic, sau cu vehiculul implicat în accident, dacă starea victimei permite.

În accidente cu deformarea accentuată a caroseriei sau ușilor, ocupanții pot fi imobilizați. În aceste cazuri se apelează la echipaje specializate de descarcerare, iar victimele conștiente sunt sfătuite să nu se miște.

Reguli:

  • la scoaterea persoanelor din autovehicul, leziunile nu trebuie agravate;
  • în accidentare foarte gravă, prima măsură este acordarea primului ajutor până la sosirea ambulanței;
  • ordinea măsurilor poate fi: respirație artificială, masaj cardiac, oprirea hemoragiei, pansarea rănilor, imobilizarea fracturilor;
  • bandajul de tifon pe rană deschisă protejează împotriva infectării și poate opri hemoragia;
  • dezinfecția plăgilor se face cu apă oxigenată sau iod;
  • dacă nu există alt mijloc de transport, conducătorul care a accidentat un pieton trebuie să transporte victima la cea mai apropiată unitate sanitară și să revină imediat la locul accidentului;
  • când sunt mai multe persoane accidentate, primul ajutor se acordă cu prioritate celei mai grav rănite;
  • accidentatul readus la viață prin resuscitare se transportă întotdeauna la o unitate medicală specializată;
  • substanțele antiseptice se folosesc pentru dezinfectarea rănilor;
  • pe plagă se aplică o compresă de tifon steril;
  • corpii străini din plăgi nu se extrag, pentru a evita complicațiile;
  • bandajele se folosesc pentru acoperirea și susținerea rănilor și pentru oprirea hemoragiilor;
  • persoanele cu arsuri multiple trebuie transportate urgent la o unitate medicală;
  • trusa medicală de prim ajutor este obligatorie pentru autovehiculele care circulă pe drumurile publice.

Trusa medicală trebuie să conțină, în principal, foarfece cu vârfuri boante, dispozitiv pentru respirație gură la gură, comprese sterile, feșe, pansamente, mănuși de unică folosință, folie izotermă și broșură de prim ajutor autorizată.

Răni și accidentați | Curs auto | SoferOnline