Tuturor ne plac provocările, ne ajută să creștem. 🌱
Oameni fiind, suntem o fire competitivă, astfel am reușit să ajungem în spațiu și să descoperim lucruri noi, interesante. 🔭 Participarea la concursuri chestionare ne poate oferi o modalitate excelentă de a ne testa cunoștințele și abilitățile.
Participarea la concursuri chestionare este o modalitate excelentă de a ne testa cunoștințele și abilitățile.
Recent, probabil și stând mai mult în casă (poate și datorită pandemiei COVID) s-au creat tot mai multe concursuri chestionare în aplicația SoferOnline.
♻ Concursuri și provocări cu chestionare, refreshed
Știm că au fost unele probleme tehnice cu funcționarea provocărilor (ne pare rău pentru asta).
Așa că, le-am corectat și am regândit modul în care acestea funcționează. Concursuri chestionare vor fi acum mult mai accesibile.
🆕 Ce e nou?
Două noi tipuri de concursuri:
SETURI DE ÎNTREBĂRI derulate până acum în licee, în Săptămâna altfel.
Împreună cu școli de șoferi (ToniAuto și PegasusTeam), câștigătorii au fost premiați, cu reduceri la școlarizare pentru categoriile A și B.
Rezolvarea unui chestionar dintr-un anumit capitol (sau set de întrebări). Concursuri chestionare continuă să fie un mod excelent de evaluare!
QUESTIONNAIRE FRENZY, organizate în trecut pe pagina de Facebook SoferOnilne.
Cu multe aprecieri din partea cursanților, câștigătorii au primit stickere, conturi gratuite pentru ei și prietenii lor.
Rezolvarea a cât mai multor chestionare într-un interval de câteva zile.
🙏 Cum participi la concursurile cu premii?
- Actualizezi aplicația de Android sau iPhone/iPad (pe iOS va mai dura câteva zile până se face update-ul, au o politică mai delicată).
- Vom anunța pe paginile de Facebook și Instagram când încep concursurile.
- Din aplicație, de la secțiunea Provocări, te înscrii în concursuri chestionare.
⚔️ Ce sunt provocările?
- Rezolvi un chestionar și îi inviți (provoci) pe prietenii tăi sau alți utilizatori ai aplicației
- Cei invitați sunt notificați și au 24 de ore să rezolve exact același chestionar.
- Fiecare răspuns corect valorează 1 punct.

🤞 Ce urmează?
- Organizarea, îmrpeună cu școlile de șoferi și partenerii, de concursuri (de data aceasta online 😷).
- Parteneriate diverficate, care să vă ajute și după obținerea permisului (hint, we started 😀 YeParking, Ora de educație rutieră; și vor urma service-uri, spălătorii din oraș, etc.).
Spor la concursuri chestionare, și gânduri bune,
Echipa SoferOnline 🙂
Citește și despre Programul Școala Altfel și Concursul SoferOnline