Ce este interzis să se monteze la autovehicul?
Explicație
OUG - Art. 44 (4) În circulaţia pe drumurile publice se interzice deţinerea la vedere, montarea şi folosirea mijloacelor speciale de avertizare sonoră şi luminoasă pe şi în alte autovehicule decât cele prevăzute la art. 32 alin. (2), precum şi deţinerea, montarea sau folosirea pe autovehicule a sistemelor care perturbă buna funcţionare a dispozitivelor de supraveghere a traficului. (5) Conducătorii de autovehicule pot fi avertizaţi de poliţia rutieră în legatură cu prezenţa în trafic a dispozitivelor de măsurare a vitezei, prin mass-media sau panouri de avertizare. Conducătorii de autovehicule pot folosi mijloace proprii de detectare a dispozitivelor de măsurare a vitezei. Regulament - Art. 13 Se interzice montarea la autovehicul, tractor folosit în exploatări agricole şi forestiere şi vehicul pentru efectuarea de servicii sau lucrări, tramvai ori remorca a luminilor de altă culoare sau intensitate, a altor lumini, dispozitive ori accesorii de avertizare decât cele omologate. OUG - Art. 101 (1) Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancţiuni următoarele fapte săvârşite de persoane fizice: 10. montarea la autovehicul şi tractor agricol sau forestier, remorcă sau tramvai a luminilor de altă culoare sau intensitate, a altor lumini ori dispozitive de avertizare sonoră sau accesorii ori modificări neomologate OUG - Art. 112 (1) Certificatul de înmatriculare sau de înregistrare ori dovada înlocuitoare a acestuia se reţine de către poliţia rutieră în următoarele cazuri: d) vehiculul circulă cu defecţiuni majore la sistemele de iluminare-semnalizare sau cu alte dispozitive decât cele omologate.
Vrei să iei permisul fără stres?
În aplicația SoferOnline înveți organizat, cu pași simpli: parcurgi capitolele, faci întrebările, vezi ce ai greșit și repeți ce nu stăpânești încă. Așa înveți corect și mergi la sală cu mai multă încredere.
- Ai toate întrebările de la sală, cu explicații clare, cursul de legislație și Codul Rutier la îndemână.
- Progresul rămâne salvat: știi ce ai parcurs, ce mai ai de repetat și cât de pregătit ești.
- Întrebările greșite revin în mediul de învățare până fixezi corect informația.
Comentarii
P Madalina
16.01.2022, 06:33
nu mai inteleg parca era interzis folosirea dispozitevelor de detecare radar.
T FLAVIUS
01.04.2022, 14:57
Răspuns la P Madalina
Așa știam și eu
A ioana
30.04.2022, 07:40
Răspuns la T FLAVIUS
Dispozitive pentru radar ai voie acestea iti spun doar unde este radar....nu este permis sa ai dispozitive pentru antiradar acelea bruiază semnalul antiradarului
Legături utile
Aici poți consulta întrebări, explicații și codul rutier. Pentru pregătire cu pași simpli și clari, continuă în aplicația SoferOnline.
Aplicația SoferOnline
Învață organizat, fără stres, revizuind întrebările pe care nu le stăpânești și mergi pregătit la examen.
Toate întrebările
Consultă baza completă de întrebări pentru B, B1, Tr, cu variante, răspunsuri corecte și explicații.
Curs de legislație rutieră
Toată materia necesară pentru a înțelege contextul din spatele întrebărilor, într-un format ușor de parcurs.
Codul Rutier
Verifică baza legală dacă vrei informații mai amănunțite despre legislația rutieră.


