Actualizat la 17 iunie 2026
Articolul 104 - La cererea titularului permisului de conducere, perioada de suspendare a...
Ordonanța de urgență nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice
Art. 104. -
(1) La cererea titularului permisului de conducere, perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce aplicată pentru săvârșirea unor contravenții se reduce cu o treime, de către șeful poliției rutiere a județului sau a municipiului București pe raza căreia a fost săvârșită fapta ori de către șeful poliției rutiere din Inspectoratul General al Poliției Române, după caz, dacă sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiții:
a) a fost declarat admis la testul de verificare a cunoașterii regulilor de circulație;
b) a obținut permisul de conducere cu cel puțin un an înainte de săvârșirea faptei.
c) prezintă dovada achitării tuturor obligațiilor de plată datorate bugetului local al unității administrativ-teritoriale în a cărei rază își are domiciliul, provenite din amenzile contravenționale care le-au fost aplicate în calitate de conducători de autovehicule, tractoare agricole sau forestiere și tramvaie potrivit prezentului act normativ. În cazul în care nu are domiciliul în România, titularul permisului de conducere prezintă dovada achitării doar a amenzii aplicate pentru săvârșirea contravenției care a determinat suspendarea dreptului de a conduce.
(2) Conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai nu beneficiază de reducerea perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce, dacă:
a) a cumulat, din nou, cel puțin 15 puncte de penalizare în următoarele 12 luni de la data expirării ultimei suspendări a exercitării dreptului de a conduce;
b) sancțiunea contravențională complementară s-a dispus pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute la art. 102 alin. (3) lit. a) sau art. 102 alin. (4);
c) perioada de suspendare a fost majorată, conform legii;
d) perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce este aplicată prin însumarea mai multor perioade de suspendare prevăzute de lege dintre care cel puțin una prevăzută de art. 102 alin. (3) sau art. 102 alin. (4).


