CODUL RUTIER: Capitolul X (Dispoziții finale)

Articolul 131

În desfășurarea activităților de prevenire a accidentelor rutiere, poliția rutieră poate solicita sprijinul unor asociații profesionale și al unor conducători de autovehicule și tractoare agricole sau forestiere, care consimt să participe voluntar la acestea, conform legii.(la 01-09-2014, Art. 131 a fost modificat de lit. d) a pct. 35 al art. I din ORDONANȚA nr. 21 din 26 august 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 635 din 29 august 2014, prin înlocuirea termenului „autovehicule” cu expresia „autovehicule și tractoare agricole sau forestiere”. )

Articolul 132

Anual se stabilesc fonduri din bugetul Ministerului Afacerilor Interne, destinate campaniilor și activităților de educație rutieră.

Articolul 133

(1) Modelele indicatoarelor, marcajelor și semnalelor luminoase, precum și semnalele polițiștilor rutieri sunt prevăzute în anexa nr. 2.(la 19-01-2013, Alin. (1) al art. 133 a fost modificat de pct. 15 al art. I din LEGEA nr. 203 din 9 noiembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 760 din 12 noiembrie 2012. )

(2) Anexa prevăzută la alin. (1) poate fi modificată și completată prin hotărâre a Guvernului, pe baza modificărilor și completărilor aduse convențiilor și acordurilor internaționale în domeniu, la care România este parte.

Articolul 133^1

Substanțele psihoactive prevăzute în prezenta ordonanță de urgență se stabilesc și se actualizează periodic, prin lege, la propunerea Ministerului Sănătății.(la 01-09-2014, Art. 133^1 a fost modificat de lit. a) a pct. 35 al art. I din ORDONANȚA nr. 21 din 26 august 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 635 din 29 august 2014, prin înlocuirea expresiei „substanțe ori produse stupefiante sau medicamente cu efecte similare” cu expresia „substanțe psihoactive”. )

Articolul 134

(1) Prezenta ordonanță de urgență se aplică începând cu data de 1 februarie 2003. Pe aceeași dată se abrogă Decretul nr. 328/1966 privind circulația pe drumurile publice, cu modificările ulterioare, republicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 49 din 28 iunie 1984, precum și orice alte dispoziții contrare prezentei ordonanțe de urgență.

(2) În termen de 30 de zile de la data publicării Ministerul Administrației și Internelor va elabora regulamentul de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

Articolul 135

În termen de 90 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a legii de aprobare a prezentei ordonanțe de urgență*), la propunerea Ministerului Administrației și Internelor, Guvernul va emite hotărârea de modificare și completare a Hotărârii Guvernului nr. 85/2003 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, denumit regulament în cuprinsul prezentei ordonanțe de urgență, care se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Notă
*) Legea nr. 49/2006 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 20 martie 2006.

Articolul 136

În termen de 90 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a legii de aprobare a prezentei ordonanțe de urgență, ministerele cu atribuții în domeniul circulației pe drumurile publice vor elabora, vor aproba și vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I, normele de aplicare a prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, după cum urmează:

a) Ministerul Afacerilor Interne, pentru prevederile art. 15 alin. (4), art. 23 alin. (10), art. 24 alin. (2) și ale art. 83 alin. (4);

b) Ministerul Transporturilor pentru prevederile art. 23 alin. (3^3) și (3^5) și ale art. 66 alin. (3);(la 20-01-2007, Lit. b) a art. 136 a fost modificată de pct. 26 al art. I din LEGEA nr. 6 din 9 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 30 din 17 ianuarie 2007. )

c) Ministerul Transporturilor și Ministerul Afacerilor Interne, pentru prevederile art. 9 alin. (2) și ale art. 14 alin. (2);

d) Ministerul Sănătății, pentru prevederile art. 22 alin. (2), (5) și (7) și ale art. 125 litera a);(la 01-02-2014, Lit. d) a art. 136 a fost modificată de pct. 9 al art. 121 din Titlul II din LEGEA nr. 187 din 24 octombrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 12 noiembrie 2012. )

e) abrogată;(la 20-09-2006, Lit. e) a art. 136 a fost abrogată de pct. 37 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 63 din 6 septembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 20 septembrie 2006. )

f) Ministerul Transporturilor, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și Ministerul Afacerilor Interne, pentru prevederile art. 23 alin. (5) și (8);

g) Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Afacerilor Interne, pentru prevederile art. 123 lit. f) și g);

h) Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și Ministerul Afacerilor Interne, pentru prevederile art. 130.

Articolul 137

Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență.(la 19-01-2013, Art. 137 a fost modificat de pct. 16 al art. I din LEGEA nr. 203 din 9 noiembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 760 din 12 noiembrie 2012. )

Prezenta ordonanță de urgență transpune în legislația națională prevederile art. 4 alin. (1) teza finală și alin. (4) paragrafele 1 și 2, art. 6 alin. (2) lit. f), art. 7 alin. (1) lit. e) și alin. (3) lit. b), art. 11 alin. (1) teza întâi și alin. (5) teza întâi și art. 12 din Directiva 2006/126/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 decembrie 2006 privind permisele de conducere (reformată), publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 403 din 30 decembrie 2006, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 2 alin. (1) lit. a) pct. (i) teza întâi și teza finală și pct. (iii) și alin. (2) lit. a) teza întâi și lit. b) din Directiva 91/671/CEE a Consiliului din 16 decembrie 1991 privind utilizarea obligatorie a centurilor de siguranță și a sistemelor de fixare a copiilor în scaune în vehicule, publicată în Jurnalul Oficial, seria L, nr. 373 din 31 decembrie 1991, astfel cum a fost modificată prin Directiva de punere în aplicare 2014/37/UE a Comisiei din 27 februarie 2014 de modificare a Directivei 91/671/CEE a Consiliului privind utilizarea obligatorie a centurilor de siguranță și a sistemelor de siguranță pentru copii în vehicule, precum și ale art. 2 lit. e), art. 3 alin. (4), art. 3a alin. (3) și art. 9 din Directiva 1999/37/CE a Consiliului din 29 aprilie 1999 privind documentele de înmatriculare pentru vehicule, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 138 din 1 iunie 1999, astfel cum a fost modificată și completată prin Directiva 2003/127/CE a Comisiei din 23 decembrie 2003, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 10 din 16 ianuarie 2004, prin Directiva 2006/103/CE a Consiliului din 20 noiembrie 2006, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 363 din 20 decembrie 2006, prin Directiva 2013/22/UE a Consiliului din 13 mai 2013, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 158 din 10 iunie 2013, și prin Directiva 2014/46/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 3 aprilie 2014, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 127 din 29 aprilie 2014.(la 02-09-2017, Mențiunea privind transpunerea normelor Uniunii Europene a fost modificată de Punctul 21, Articolul I din ORDONANȚA nr. 14 din 18 august 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 685 din 23 august 2017 )

NOTA:Reproducem mai jos textul art. II din Legea nr. 49/2006 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, care nu a fost inclus în forma republicată a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002:”Art. IIPrezenta lege intră în vigoare în termen de 6 luni de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I.”

Notă
Articolul III din ORDONANȚA nr. 11 din 12 august 2019, publicată în Monitorul Oficial nr. 675 din 13 august 2019, prevede:
„Articolul III
În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, poliția rutieră din cadrul Poliției Române desfășoară activități de informare a participanților la trafic, astfel cum aceștia sunt definiți prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu privire la interdicția, valabilă în timpul conducerii pe drumurile publice a unui vehicul aflat în mișcare, de a ține în mână sau de a folosi cu mâinile în orice mod telefonul mobil sau orice dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video. Informarea se realizează prin intermediul mai multor instrumente și/sau acțiuni specifice, cum ar fi, fără a se limita la acestea, comunicate de presă și informare prin mass-media, postarea informațiilor pe site-ul Poliției Române, organizarea unor acțiuni specifice în trafic sau în mod direct, în trafic, prin polițiștii rutieri”.

Notă
Articolul 12 alin. (1) din LEGEA nr. 268 din 9 noiembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 1077 din 10 noiembrie 2021, prevede:
Articolul 12
(1) În cuprinsul actelor normative în vigoare referitoare la activitatea vamală, următoarele denumiri se înlocuiesc după cum urmează:
a) „Agenția Națională de Administrare Fiscală“, „Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală a Vămilor“ și „Direcția Generală a Vămilor“ cu „Autoritatea Vamală Română“;
b) „direcțiile generale regionale ale finanțelor publice – direcțiile regionale vamale“ cu „direcțiile regionale vamale“.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *