Proba practică reprezintă examinarea aptitudinilor viitorului șofer, decurgând conform precizărilor Ordinului Ministerului Administrației si Internelor nr 268/2010. Așadar, la traseu:
- Se vor realiza manevrele practice de conducere a autovehiculului, indicate de către examinator.
- Manevrele vor fi executate în trafic sau în poligon, în localitate sau în afara acesteia și în anumite condiții de trafic.
- Proba va dura minim 25 de minute.
- Proba este susținută cu un examinator atestat de către DRPCIV
Când te programezi la traseu?
Vei fi programat/ă la traseu în aceeași zi în care ai susținut proba teoretică (dacă ai fost declarat/ă admis/ă). Programarea se face fie direct de către tine, exact după finalizarea examenului îți vor apărea pe ecranul calculatorului datele disponibile pentru susținerea traseului (de obicei sunt două date, iar tu o alegi pe cea convenabilă ție) sau la ghișeul Programare Traseu, din cadrul DRPCIV.

Ziua Examenului Auto
Te vei prezenta la locul și ora indicate, fie pe un document primit de la DRPCIV, fie comunicate de către reprezentantul DPRCIV, în ziua în care ți-ai făcut programarea. Nu uita, să ai dosarul cursantului la tine!
Sfatul nostru este să ajungi cu 10-15 minute înainte de ora indicată. Astfel, nu vei fi grăbit/ă, vei avea timp să te obișnuiești cu atmosfera de examen și să mai scapi de emoții (poți pune în practică câteva strategii pentru a reduce starea de anxietate).
Te vei întâlni cu instructorul tău. Examinatorii își vor face apariția la ora stabilită și vor desface plicurile cu listele candidaților. Fiecare examinator va striga, pe rând, candidații de pe lista sa (examinatorul tău este cel care îți va striga numele). După ce a terminat de numit toți candidații, polițistul vă va spune să vă adunați într-un loc anume pentru a vă oferi mai multe detalii despre probă.
Vei începe examenul în funcție de locul tău de pe listă. Astfel, dacă nu ai fost primul/prima, va trebui să îți aștepți rândul, la punctul de plecare stabilit cu examinatorul. Atunci când e rândul tău să pleci pe traseu, există două variante: fie vei fi pus să conduci (examinare va începe), fie vei fi martor.
Martor
În cazul acesta, te vei așeza pe bancheta din spate, polițistul îți va cere să semnezi fișa de examinare a persoanei pentru care ești martor, să prezinți cartea ta de identitate, iar după ce va porni camera de filmat, îți va spune să-ți rostești numele, pentru a te identifica.
De asemenea, dacă ai ocazia să fii martor înainte de a conduce, te sfătuim să fii atent/ă la toate manevrele candidatului examinat, la indicațiile polițistului și la modul în care acesta punctează greșelile.
Proba Practică

Atunci când urmează rândul tău, te vei așeza pe scaunul șoferului, iar procedura va fi repetată. Vei semna fișa ta de examinare, polițistul îți va explica ce ai de făcut, va porni camera de filmat și tu te vei identifica. Nu uita de pașii necesari înainte de a porni la drum. Pentru a nu fi depunctat/ă din prima, reglează-ți scaunul, oglinzile și pune-ți centura. Mai multe sfaturi pentru proba practică, ți-am pregătit aici.
La finalul examinării, polițistul îți va spune care au fost greșelile făcute, în funcție de acestea îți oferă calificativul Admis sau Respins. Pentru a promova trebuie să ai maxim 20 de puncte, nu vei promova dacă ai 21 de puncte sau mai mult. Vezi punctele de penalizare pentru traseu, categoria B.
Dacă ai promovat proba, trebuie să aștepți primirea permisului pentru a putea conduce. Acesta este trimis prin poștă și, de obicei, ajunge în câteva zile. Nu poți conduce având doar fișa de examinare. Dacă este necesar să conduci în această perioadă, poți să ceri de la sediul DRPCIV o dovadă înlocuitoare a permisului.
Reprogramare Traseu
În cazul în care ai primit calificativul respins la proba practică, te poți reprograma pentru o nouă examinare după o perioada de minim 15 zile (de la data probei nepromovate). În acest timp, ești obligat/ă să faci cel puțin 3 ședințe suplimentare de condus (6 ore). Pentru reprogramare, vei merge la sediul DRPCIV, cu:
- dosarul cursantului (se va verifica dovada achitării taxei permisului auto)
- dovada efectuării celor 3 ședințe suplimentare (vei primi un document de la instructorul tău)
- cartea ta de identitate (buletinul)
Un reprezentant DRPCIV va verifica documentele și te va programa pentru a susține o nouă probă practică.
Descarcă aplicația SoferOnline și pregătește-te ușor pentru permis: Android sau iPhone.
Succes și mult spor la condus! Să îți iei permisul cât mai repede!
Citește și articolul despre Perioada lungă de așteptare pentru susținerea examenului auto
Cum se poate eu stau 3luni și alți cu relații stau 18zile asta este poliția plătită din banii noștri
Fiindcă alții intră cu pile m-ai bine zis cu mani,mani.Eu știu este cineva care adună dosare de la elevi și se duce și-i programează m-ai repede,ai înțeles de asta nu e lok pentru ceilalți.
Cum se poate eu stau 3luni și alți cu relații stau 18zile asta este poliția plătită din banii noștri
Salut, dacă la finalul probei teoretice am fost declarat admis, dar am reținut doar data, nu și ora la care sunt programat la examen, ce pot face să o aflu?
Vă invităm să postați întrebarea dvs pe. Grupul Șoferilor : https://www.facebook.com/groups/2638065626430517/ . Vă așteaptă o comunitate de șoferi și viitori șoferi, dornici să împărtășească din experiențele lor, poate similare.
eu am traseul pe 5 mai,pot s-o schimb mai devreme??
Am orasul pe 3 octombrie, dar nu am scrisa ora, este asta o problema?
Nu mia dat sami aleg ora pe calculator dupa ce am dat sala
Vă invităm să postați întrebarea dvs pe. Grupul Șoferilor : https://www.facebook.com/groups/2638065626430517/ . Vă așteaptă o comunitate de șoferi și viitori șoferi, dornici să împărtășească din experiențele lor, poate similare.
Salut , dacă am fost declarata Respins, la următorul examen am nevoie la dosar și de fisa de examinare de la primul examen susținut?
Nu, nu ai nevoie de fișa de examinare de la primul examen susținut.
Dacă ai fost declarată „Respins”, la următoarea programare nu trebuie să aduci fișa de examinare anterioară. Dosarul rămâne valabil, iar DRPCIV are deja evidența încercărilor tale în sistemul informatic.
Tot ce trebuie să te asiguri este că:
– dosarul tău nu a expirat (este valabil 1 an de la data absolvirii școlii de șoferi),
– vii cu actul de identitate (în original),
– te prezinți la timp la examen.
Succes la următoarea încercare! 💪🚗 Dacă ai nevoie de ajutor cu învățatul, ȘoferOnline e aici! 😊
Cateva detalii despre procedurile unei programari in regim de urgenta pentru sustinerea examenului auto practic?
Vă invităm să postați întrebarea dvs pe. Grupul Șoferilor : https://www.facebook.com/groups/2638065626430517/ . Vă așteaptă o comunitate de șoferi și viitori șoferi, dornici să împărtășească din experiențele lor, poate similare.
Nu e nici o problemă te anunță instructorul când sa te prezinți și unde