Actualizat la 17 iunie 2026

Articolul 17 - Radierea din evidență a vehiculelor se face de către autoritatea care a...

Ordonanța de urgență nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice

Art. 17 -

(1) Radierea din evidență a vehiculelor se face de către autoritatea care a efectuat înmatricularea sau înregistrarea, la cererea proprietarului, numai în următoarele cazuri:

a) proprietarul dorește retragerea din circulație a vehiculului și face dovada depozitării acestuia într-un spațiu adecvat, deținut în condițiile legii;

b) proprietarul face dovada dezmembrării, casării sau predării vehiculului la unități specializate în vederea dezmembrării, situație în care radierea este definitivă;

c) la scoaterea din România a unui vehicul, în vederea înmatriculării în alt stat;

d) în cazul furtului vehiculului.

(2) Radierea din evidență a vehiculelor înregistrate, la trecerea acestora în proprietatea altei persoane, se face de către autoritatea care a efectuat înregistrarea, la cererea proprietarului, în condițiile legii.

(3) Este interzisă circulația pe drumurile publice a vehiculelor radiate din evidență.

(4) Vehiculele declarate, potrivit legii, prin dispoziție a autorității administrației publice locale, fără stăpân sau abandonate se radiază din oficiu în termen de 30 de zile de la primirea dispoziției respective.

(5) Radierea din evidență a unui vehicul se face, din oficiu, de către autoritatea care a efectuat înmatricularea, și în următoarele situații:

a) în cazul notificării primite de la autorități competente sau operatori economici autorizați să emită certificatul de distrugere, care atestă faptul că vehiculul a fost definitiv scos din uz;

b) în cazul notificării primite de la autorități competente, care atestă faptul că vehiculul a fost înmatriculat permanent în alt stat.

c) la notificarea Ministerului Afacerilor Externe, în cazul autovehiculelor și remorcilor aparținând misiunilor diplomatice, oficiilor consulare și membrilor acestora, precum și altor organizații și persoane străine cu statut diplomatic sau consular;

d) în baza unei hotărâri judecătorești rămase definitive.

e) în cazul în care suspendarea înmatricularii vehiculului prevazuta la art. 11 alin. (4^3) a operat pentru o perioada neîntrerupta de 9 luni;

f) în celelalte cazuri prevazute de lege în care suspendarea înmatricularii vehiculului a operat pentru o perioada neîntrerupta de 3 ani, cu exceptia vehiculelor de interes istoric pentru care exista mentiunea corespunzatoare în rubrica «Observatii» a certificatului de înmatriculare, caz în care perioada de operare a suspendarii înmatricularii este de 10 ani.

(5^1) Prin excepție de la prevederile alin. (1), radierea unui vehicul poate fi solicitată și de persoana înscrisă ca proprietar în ultimul certificat de înmatriculare, în condițiile stabilite prin ordinul ministrului afacerilor interne prevăzut la art. 19.

(6) În termen de 30 de zile de la data radierii vehiculului în conditiile prevazute la alin. (5), autoritatea competenta informeaza titularul certificatului de înmatriculare, respectiv proprietarul înscris în ultima notificare a organului fiscal, realizata potrivit art. 11 alin. (4^1), cu privire la efectuarea acestei operatiuni.


Pentru șoferi

Găsești rapid informații despre reguli, obligații, amenzi și sancțiuni aplicabile în trafic.

Pentru cursanți

Înțelegi mai ușor regulile întâlnite la școala de șoferi și poți verifica formularea lor oficială.

Pentru școli de șoferi

Ai la îndemână o bază legislativă actualizată, bine organizată și ușor de consultat.

Legături utile

Textele legislative sunt publicate în Monitorul Oficial și preluate din platforma legislativă Lege5 și organizate de SoferOnline pentru a fi mai ușor de consultat.