Actualizat la 17 iunie 2026

Articolul 59 - În intersecțiile cu circulație nedirijată, conducătorul de vehicul este...

Ordonanța de urgență nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice

Art. 59. -

(1) În intersecțiile cu circulație nedirijată, conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere vehiculelor care circulă pe șine. Acestea pierd prioritatea de trecere când efectuează virajul spre stânga sau când semnalizarea rutieră din acea zonă stabilește o altă regulă de circulație.

(2) În intersecții, conducătorii vehiculelor care virează spre stânga sunt obligați să acorde prioritate de trecere vehiculelor cu care se intersectează și care circulă din partea dreaptă.

(3) În intersecțiile cu circulație dirijată prin indicatoare de prioritate, regula priorității de dreapta se respectă numai în cazul în care două vehicule urmează să se întâlnească, fiecare intrând în intersecție de pe un drum semnalizat cu un indicator având aceeași semnificație de prioritate sau de pierdere a priorității.

(4) Când un semafor cu trei culori are o lumină verde intermitentă suplimentară, montată la același nivel cu lumina verde normală a semaforului, sub forma unei săgeți verzi pe fond negru, cu vârful spre dreapta, aprinderea acesteia semnifică permisiunea pentru vehicule de a-și continua drumul în direcția indicată de săgeată, indiferent de culoarea semaforului electric, cu condiția acordării priorității de trecere vehiculelor și pietonilor care au drept de circulație.

8. Trecerea la nivel cu calea ferată


Pentru șoferi

Găsești rapid informații despre reguli, obligații, amenzi și sancțiuni aplicabile în trafic.

Pentru cursanți

Înțelegi mai ușor regulile întâlnite la școala de șoferi și poți verifica formularea lor oficială.

Pentru școli de șoferi

Ai la îndemână o bază legislativă actualizată, bine organizată și ușor de consultat.

Legături utile

Textele legislative sunt publicate în Monitorul Oficial și preluate din platforma legislativă Lege5 și organizate de SoferOnline pentru a fi mai ușor de consultat.