Actualizat la 17 iunie 2026
Articolul 198 - În cazurile prevăzute de lege, odată cu constatarea faptei, polițistul rutier...
Regulamentul de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice din 04.10.2006
Art. 198. -
(1) În cazurile prevăzute de lege, odată cu constatarea faptei, polițistul rutier sau, după caz, polițistul de frontieră reține certificatul de înmatriculare sau de înregistrare și/sau plăcuțele cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare, eliberând dovada înlocuitoare cu sau fără drept de circulație, după caz.
(2) Documentele și/sau plăcuțele cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare reținute în condițiile alin. (1), împreună cu raportul de reținere, se trimit, cel mai târziu în prima zi lucrătoare care urmează celei în care a fost eliberată dovada înlocuitoare, la serviciul poliției rutiere pe raza căruia a fost săvârșită fapta, care are obligația să facă imediat mențiunile corespunzătoare în evidența vehiculelor. În situația în care la momentul constatării faptei conducătorul de vehicul nu are asupra sa certificatul de înmatriculare sau de înregistrare, polițistul rutier sau, după caz, polițistul de frontieră face mențiune cu privire la acest aspect în cuprinsul raportului de reținere.
(3) Certificatul de înregistrare sau plăcuțele cu numărul de înregistrare, eliberate de o autoritate a administrației publice locale, reținute în condițiile legii, se trimit împreună cu raportul de reținere autorității care le-a eliberat.
(4) Raportul de reținere, precum și documentele sau plăcuțele cu numărul de înmatriculare, eliberate de o autoritate străină, reținute în condițiile legii, se trimit poliției rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române pentru a fi remise autorităților emitente.


