Actualizat la 17 iunie 2026

Articolul 99 - Constituie contravenții și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa I de...

Ordonanța de urgență nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice

Art. 99. -

(1) Constituie contravenții și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa I de sancțiuni următoarele fapte săvârșite de către persoane fizice:

1. conducerea unui autovehicul în mod nejustificat cu o viteză cu cel puțin 10 km/h sub limita minimă obligatorie stabilită pe tronsonul de drum respectiv;

2. nerespectarea obligației de semnalizare a manevrei de schimbare a direcției de mers;

3. nerespectarea de către pietoni a normelor privind circulația pe drumurile publice;

4. neîndeplinirea obligației proprietarului sau a utilizatorului de autovehicul și tractor agricol sau forestier de a solicita documentul de constatare a avariilor produse acestuia în alte împrejurări decât în urma unui accident de circulație;

5. nerespectarea normelor privind circulația pe drumurile publice de către conducătorii coloanelor militare, ai grupurilor organizate autorizate și cortegiilor;

6. nerespectarea semnificației semnalului luminos intermediar de forma uneia sau a unor săgeți de culoare galbenă ori albă cu vârful orientat în jos spre dreapta, care anunță schimbarea semnalului de culoare verde în cazul benzilor cu circulație reversibilă;

7. conducerea unui vehicul avariat peste termenul de 30 de zile de la data eliberării documentului de constatare a avariei;

8. nerespectarea obligației pasagerilor aflați într-un autovehicul și tractor agricol sau forestier de a purta, în timpul deplasării pe drumurile publice, centura sau dispozitivele de siguranță omologate;

9. nerespectarea obligației de către persoana transportată pe motocicletă sau pe moped de a purta, în timpul deplasării pe drumurile publice, casca de protecție omologată;

10. Nerespectarea obligației conducătorului de vehicul, cu excepția conducătorului de autovehicul destinat transportului public de persoane prin servicii regulate, de a lăsa liber tramvaiul la apropierea acestuia, când drumul are o singură bandă.

11. nerespectarea regulilor de circulație de către conducătorii de animale;

12. nerespectarea obligației de a aplica semnul distinctiv pe autovehicule și tractoare agricole sau forestiere conduse de persoane care au mai puțin de un an vechime de la dobândirea permisului de conducere;

13. lăsarea liberă în timpul conducerii a volanului, ghidonului sau a manetei de comandă a vehiculului;

14. nerespectarea de către pasageri sau călători a obligațiilor ce le revin atunci când se află în vehicule;

15. nerespectarea semnificației culorii galbene a semaforului;

16. conducerea unui vehicul ale cărui plăcuțe cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare sunt deteriorate, murdare ori acoperite cu gheață sau zăpadă de natură a împiedica identificarea numărului de înmatriculare sau de înregistrare;

17. conducerea unui vehicul pe ale cărui plăcuțe cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare sunt aplicate folii sau alte dispozitive care nu permit citirea numărului de înmatriculare ori plăcuțele nu corespund standardelor în vigoare;

18. conducerea pe drumurile publice a unui vehicul cu deficiențe majore, altele decât cele prevăzute la art. 101 alin. (1) pct. 11.

(2) Amenda contravențională prevăzută la alin. (1) se aplică și conducătorului de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai care săvârșește o faptă pentru care se aplică 2 puncte de penalizare, conform art. 108 alin. (1) lit. a).


Pentru șoferi

Găsești rapid informații despre reguli, obligații, amenzi și sancțiuni aplicabile în trafic.

Pentru cursanți

Înțelegi mai ușor regulile întâlnite la școala de șoferi și poți verifica formularea lor oficială.

Pentru școli de șoferi

Ai la îndemână o bază legislativă actualizată, bine organizată și ușor de consultat.

Legături utile

Textele legislative sunt publicate în Monitorul Oficial și preluate din platforma legislativă Lege5 și organizate de SoferOnline pentru a fi mai ușor de consultat.