Actualizat la 17 iunie 2026

Articolul 135 - Conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere și în...

Regulamentul de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice din 04.10.2006

Art. 135. -

Conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere și în următoarele situații:

a) la intersecția nedirijată atunci când pătrunde pe un drum național venind de pe un drum județean, comunal sau local;

b) la intersecția nedirijată atunci când pătrunde pe un drum județean venind de pe un drum comunal sau local;

c) la intersecția nedirijată atunci când pătrunde pe un drum comunal venind de pe un drum local;

d) când urmează să pătrundă într-o intersecție cu circulație în sens giratoriu față de cel care circulă în interiorul acesteia;

e) când circulă în pantă față de cel care urcă, dacă pe sensul de mers al celui care urcă se află un obstacol imobil. În această situație manevra nu este considerată depășire în sensul prevederilor art. 120 lit. j);

f) când se pune în mișcare sau la pătrunderea pe drumul public venind de pe o proprietate alăturată acestuia față de vehiculul care circulă pe drumul public, indiferent de direcția de deplasare;

g) când efectuează un viraj spre stânga sau spre dreapta și se intersectează cu un conducător de bicicletă sau trotinetă electrică care circulă pe o pistă pentru biciclete, semnalizată ca atare;

h) pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se află pe sensul de mers al vehiculului.

7. Trecerea la nivel cu calea ferată


Pentru șoferi

Găsești rapid informații despre reguli, obligații, amenzi și sancțiuni aplicabile în trafic.

Pentru cursanți

Înțelegi mai ușor regulile întâlnite la școala de șoferi și poți verifica formularea lor oficială.

Pentru școli de șoferi

Ai la îndemână o bază legislativă actualizată, bine organizată și ușor de consultat.

Legături utile

Textele legislative sunt publicate în Monitorul Oficial și preluate din platforma legislativă Lege5 și organizate de SoferOnline pentru a fi mai ușor de consultat.