Actualizat la 17 iunie 2026
SECȚIUNEA a 6-a Semnalele polițiștilor și ale altor persoane care dirijează circulația
3 articole din Regulamentul de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 din 04.10.2006.
Art. 88 - Semnalele polițistului care dirijează circulația au următoarele semnificații:
Art. 88. -
(1) Semnalele polițistului care dirijează circulația au următoarele semnificații:
a) brațul ridicat vertical semnifică "atenție, oprire" pentru toți participanții la trafic care se apropie, cu excepția conducătorilor de vehicule care nu ar mai putea opri în condiții de siguranță. Dacă semnalul este dat într-o intersecție, aceasta nu impune oprirea conducătorilor de vehicule care se află deja angajați în traversare;
b) brațul sau brațele întinse orizontal semnifică "oprire" pentru toți participanții la trafic care, indiferent de sensul lor de mers, circulă din direcția sau direcțiile intersectate de brațul sau brațele întinse. După ce a dat acest semnal, polițistul poate coborî brațul sau brațele, poziția sa însemnând, de asemenea, "oprire" pentru participanții la trafic care vin din față ori din spate;
c) balansarea, pe timp de noapte, în plan vertical, a unui dispozitiv cu lumină roșie ori a bastonului fluorescent-reflectorizant semnifică "oprire" pentru participanții la trafic spre care este îndreptat;
d) balansarea pe verticală a brațului, având palma orientată către sol, semnifică reducerea vitezei;
e) rotirea vioaie a brațului semnifică mărirea vitezei de deplasare a vehiculelor sau grăbirea traversării drumului de către pietoni.
(2) Polițistul care dirijează circulația poate efectua semnal cu brațul ca vehiculul să avanseze, să depășească, să treacă prin fața ori prin spatele său, să îl ocolească prin partea sa stângă sau dreaptă, iar pietonii să traverseze drumul ori să se oprească.
(3) La efectuarea comenzilor prevăzute la alin. (1) și (2), polițistul poate folosi și fluierul.
Art. 89 - Oprirea participanților la trafic este obligatorie și la semnalele date de:
Art. 89. -
(1) Oprirea participanților la trafic este obligatorie și la semnalele date de:
b) îndrumătorii de circulație ai Ministerului Apărării;
c) agenții de cale ferată, la trecerile la nivel;
d) personalul autorizat din zona lucrărilor pe drumurile publice;
e) membrii patrulelor școlare de circulație, la trecerile pentru pietoni din apropierea unităților de învățământ;
f) nevăzători, prin ridicarea bastonului alb, atunci când aceștia traversează strada.
(2) Persoanele prevăzute la alin. (1) lit. a) - d) pot efectua și următoarele semnale:
a) balansarea brațului în plan vertical, cu palma mâinii orientată către sol sau cu un mijloc de semnalizare, care semnifică reducerea vitezei;
b) rotirea vioaie a brațului, care semnifică mărirea vitezei de deplasare a vehiculelor, inclusiv grăbirea traversării drumului de către pietoni.
Art. 90 - Persoanele prevăzute la art. 88 alin. (1) și la art. 89 alin. (1) lit. a) - e)...
Art. 90. -


