Întrebări categoria B: Trecerea la nivel cu calea ferată

Aici poți consulta întrebările pentru categoria B, din capitolul Trecerea la nivel cu calea ferată. Deschide o întrebare ca să vezi variantele, răspunsul corect și explicația. Când vrei să înveți organizat, aplicația SoferOnline: împarte pregătirea în pași simpli și clari, îți arată întrebările pe care nu le stăpânești și progresul până la examen.

Trecerea la nivel cu calea ferată

33 întrebări găsite. Se afișează 1-20.

Întrebarea 868
Când este permisă trecerea la nivel cu o cale ferată fără bariere, prevăzută cu semnalizare luminoasă, dacă tocmai a trecut un tren?

Adupă ce s-a stins lumina roșie intermitentă
Bdupă ce a trecut ultimul vagon
Catunci când pleacă vehiculele aflate de cealaltă parte a căii ferate

Întrebarea 869
Ce obligații aveți la întâlnirea indicatorului?

Ce obligații aveți la întâlnirea indicatorului?
Aopriți autovehiculul, fără a depăși indicatorul, vă asigurați, apoi traversați
Btraversați calea ferată cu viteză redusă, după ce v-ați asigurat că nu se apropie trenul
Cnicio obligație; indicatorul nu vi se adresează

Întrebarea 870
La întâlnirea indicatorului de avertizare în cruce, amplasat la trecerile la nivel cu calea ferată fără bariere, conducătorii de vehicule vor opri:

Acât mai aproape de calea ferată, dar nu mai puțin de 5 m de aceasta
Bîn locul cu vizibilitate maximă, fără a depăși indicatorul
Cla cel mult 5 m de calea ferată

Întrebarea 871
Cum veți proceda corect dacă, la apropierea de o trecere la nivel cu calea ferată curentă fără bariere, luminile roșii și semnalele sonore sunt în funcțiune?

Areduceți viteza și opriți, dacă trenul se apropie
Bgrăbiți trecerea, dacă observați că trenul nu se apropie
Creduceți viteza și opriți, în locul în care există vizibilitate maximă asupra căii ferate, fără a trece de indicatoarele sau de marcajul de oprire

Întrebarea 872
Dacă vehiculul pe care îl conduceți rămâne imobilizat pe calea ferată, aveți următoarea obligație:

Asă scoateți imediat pasagerii din vehicul și să eliberați platforma căii ferate sau, când nu este posibil, să semnalizați prezența vehiculului cu orice mijloc adecvat
Bsă anunțați poliția
Csă porniți autovehiculul prin orice mijloace

Întrebarea 873
Apropiindu-vă de o trecere la nivel cu calea ferată, observați că se coboară bariera. Cum procedați?

Aaccelerați și treceți fără ezitare peste nivelul cu calea ferată
Bopriți în fața barierei
Cpentru a nu fi lovit de barieră, o ocoliți cu atenție prin stânga

Întrebarea 874
Cum procedați când urmează să traversați o trecere la nivel cu calea ferată simplă, fără bariere?

Aopriți, fără a depăși indicatorul în cruce, vă angajați și traversați numai după ce v-ați asigurat că nu există niciun pericol
Breduceți viteza, vă asigurați în stânga și în dreapta, după care traversați cu atenție
Copriți sau, dacă nu e cazul, doar reduceți viteza, vă asigurați, traversați calea ferată, după care vă continuați drumul

Întrebarea 875
Ce obligații aveți la semnalele agenților căilor ferate, plasați la trecerea la nivel cu o cale ferată?

Anicio obligație, deoarece agenții căilor ferate dirijează garniturile de tren
Bsă vă conformați semnificației semnalelor acestora
Csă reduceți viteza, să vă asigurați, iar, dacă trenul nu este în mișcare, puteți să continuați traversarea căii ferate cu atenție

Întrebarea 876
În care dintre situaţii sunteţi obligat să reduceţi viteza?

Ala trecerea la nivel cu calea ferată curentă cu bariere
Bla trecerea la nivel cu calea ferată curentă fără bariere
Cla trecerea la nivel cu calea ferată curentă industrială

Întrebarea 877
Ce obligații aveți dacă luminile roșii se aprind și se sting alternativ?

Ce obligații aveți dacă luminile roșii se aprind și se sting alternativ?
Areduceți viteza și, după ce vă asigurați, vă continuați deplasarea
Breduceți viteza și opriți numai în cazul în care se apropie un tren
Copriți fără a depăși indicatorul

Întrebarea 878
Cum procedează conducătorul de vehicul atunci când, apropiindu-se de o trecere la nivel cu calea ferată, prevăzută cu bariere ori semibariere, cele două lumini roșii funcționează intermitent-alternativ?

Acontinuă deplasarea, dacă barierele nu sunt coborâte
Boprește, deoarece barierele sunt închise sau urmează să coboare
Ccontinuă deplasarea fără interdicție, deoarece luminile semnalizează doar prezența unei treceri la nivel cu calea ferată

Întrebarea 879
Ce obligații aveți în situația prezentată în imagine?

Ce obligații aveți în situația prezentată în imagine?
Asă nu depășiți alte vehicule
Bsă reduceți viteza
Csă opriți la 50 m de calea ferată

Întrebarea 880
Cum trebuie să procedeze conducătorul unui vehicul la trecerea la nivel cu calea ferată, atunci când barierele sunt ridicate?

Asă reducă viteza, fără a depăși linia continuă pentru oprire
Bsă oprească vehiculul în locul unde vizibilitatea este maximă, fără a depăși indicatorul de prioritate în cruce
Csă reducă viteza vehiculului și să traverseze cu atenție, asigurându-se că din partea stângă sau din partea dreaptă nu se apropie un vehicul feroviar

Întrebarea 881
La apropierea de o cale ferată industrială:

Aconducătorii de autovehicule vor da dovadă de prudenţă sporită
Bconducătorii de autovehicule nu au nicio obligaţie, dacă nu există un agent de cale ferată
Cse va respecta semnificaţia semaforului electric

Întrebarea 882
Panoul adițional semnifică:

Panoul adițional semnifică:
Ao trecere la nivel cu calea ferată cu bariere, prevăzută cu instalație de semnalizare luminoasă automată
Burmează un sector de drum îngustat
Cprioritate pentru circulația din sens invers

Întrebarea 883
La calea ferată curentă prevăzută cu bariere, atunci când semnalele sonore și luminoase de culoare roșie sunt în funcțiune, sunteți avertizat că:

Ainstalația de închidere și deschidere a barierelor nu funcționează normal
Btrenul se apropie, urmând ca barierele să se închidă automat
Ctrebuie să traversați de urgență calea ferată

Întrebarea 884
Cum procedează conducătorul de vehicul când, la apropierea de o trecere la nivel cu calea ferată fără bariere, luminile roșii din dreptul indicatorului de atenție în cruce se aprind și se sting alternativ?

Areduce viteza și oprește numai în cazul apropierii trenului
Boprește vehiculul fără a depăși indicatorul
Creduce viteza și, după ce se asigură, își continuă deplasarea

Întrebarea 885
Dacă la trecerea la nivel cu calea ferată constatați că un vehicul este imobilizat pe calea ferată, cum veți proceda?

Avă continuați drumul, deoarece degajarea căii ferate se va face de către personalul calificat;
Bopriți și anunțați telefonic poliția despre acest incident;
Cacordați sprijin pentru scoaterea vehiculului de pe calea ferată sau, dacă nu este posibil, semnalați prezența acestuia.

Întrebarea 886
Cum trebuie să procedați în situația dată?

Cum trebuie să procedați în situația dată?
Avă continuați deplasarea, deoarece cele două lumini roșii alternante indică permisiunea de a traversa calea ferată
Bopriți
Cvă continuați deplasarea dacă semibarierele nu sunt coborâte încă

Întrebarea 887
Cum veți proceda corect dacă, la apropierea de o trecere la nivel cu o cale ferată prevăzută cu semibariere automate, semnalele sonore și luminile roșii sunt în funcțiune?

Areduceți viteza și opriți înaintea semibarierelor
Bocoliți semibariera și vă continuați drumul, dacă trenul nu se apropie
Cmăriți viteza pentru a nu fi surprinși de închiderea semibarierei