Actualizat la 17 iunie 2026

CAPITOLUL VII Sancțiuni contravenționale și măsuri tehnico-administrative

53 articole din Regulamentul de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 din 04.10.2006.

Art. 177 - Îndrumarea, supravegherea, controlul respectării normelor privind circulația...

Art. 177. -

(1) Îndrumarea, supravegherea, controlul respectării normelor privind circulația pe drumurile publice și luarea măsurilor legale în cazul în care se constată încălcări ale acestora se realizează de către polițiștii rutieri din cadrul Poliției Române.

(2) Polițiștii rutieri sunt ofițerii și agenții de poliție specializați și anume desemnați prin dispoziție a inspectorului general al Inspectoratului General al Poliției Române.

Art. 178 - În punctele de trecere a frontierei de stat a României, polițiștii de...

Art. 178. -

(1) În punctele de trecere a frontierei de stat a României, polițiștii de frontieră au și atribuția de a aplica sancțiuni în cazul în care constată contravenții la regimul circulației pe drumurile publice.

(2) Procesul-verbal de constatare a contravenției se trimite, în cel mult o zi lucrătoare de la data întocmirii, serviciului poliției rutiere pe raza căruia a fost săvârșită fapta.

(3) În exercitarea atribuției prevăzute la alin. (1), polițiștii de frontieră pot efectua verificări în evidența permiselor de conducere reținute și a sancțiunilor aplicate conducătorilor de autovehicule, tractoare agricole sau forestiere, ori tramvaie.

Art. 179 - Poliția rutieră sau poliția de frontieră din punctele de trecere a frontierei...

Art. 179. -

(1) Poliția rutieră sau poliția de frontieră din punctele de trecere a frontierei de stat poate acționa, împreună cu reprezentanți ai altor autorități cu atribuții în domeniu, pentru prevenirea și constatarea unor încălcări ale normelor privind deplasarea în siguranță, pe drumurile publice, a tuturor participanților la trafic.

(2) Polițistul rutier sau polițistul de frontieră aflat în punctul de trecere a frontierei de stat, care acționează în cadrul echipajului mixt, are, ca principale atribuții:

a) să oprească vehiculele pentru control și să verifice documentele pe care conducătorii acestora trebuie să le aibă asupra lor;

b) să constate și să aplice sancțiuni în cazul contravențiilor aflate în competența sa.

(3) Reprezentanții autorităților prevăzute la alin. (1) din cadrul echipajului mixt au ca principale atribuții:

a) să acționeze, împreună cu polițiștii rutieri sau cu polițiștii de frontieră, pentru respectarea de către conducătorii de vehicule sau de către operatori a normelor privind transportul rutier pe drumurile publice din România;

b) să execute activități de control privind condițiile de efectuare a transporturilor rutiere, precum și de verificare a stării tehnice a vehiculelor, conform competențelor;

c) să constate și să aplice sancțiuni în cazul contravențiilor aflate în competența lor.

(4) În cazul depistării în trafic a unui vehicul care prezintă deficiențe tehnice la mecanismul de direcție, la sistemul de frânare, care emite noxe poluante ori zgomote peste limitele legal admise sau care circulă având lumina farurilor nereglată corespunzător, reprezentanții autorităților abilitate menționează despre acestea într-o notă tehnică de constatare ce se anexează procesului-verbal de constatare a contravenției încheiat de către polițistul rutier.

Art. 180 - În cazul în care constată încălcări ale normelor rutiere, agentul constatator...

Art. 180. -

(1) În cazul în care constată încălcări ale normelor rutiere, agentul constatator încheie un proces-verbal de constatare a contravenției potrivit modelului stabilit prin ordin al ministrului afacerilor interne, conform art. 109 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care va cuprinde în mod obligatoriu: data, ora și locul unde este încheiat; gradul profesional, numele și prenumele agentului constatator, unitatea din care acesta face parte; numele, prenumele, codul numeric personal, domiciliul sau reședința contravenientului, numărul și seria actului de identitate ori, în cazul cetățenilor străini, al persoanelor fără cetățenie sau al cetățenilor români cu domiciliul în străinătate, seria și numărul pașaportului ori ale altui document de trecere a frontierei de stat, data eliberării acestuia și statul emitent; descrierea faptei contravenționale, cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; numărul punctelor-amendă aplicate și valoarea acestora, posibilitatea achitării, în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal, a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, sancțiunea contravențională complementară aplicată și/sau măsura tehnico-administrativă dispusă; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație din care au rezultat numai pagube materiale; termenul de exercitare a căii de atac, instanța la care se depune plângerea și semnătura agentului constatator.

(2) În cazul în care contravenientul refuză sau nu poate să semneze procesul-verbal, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de un martor asistent. În acest caz procesul-verbal va cuprinde numele, prenumele, codul numeric personal și semnătura martorului.

(3) Atunci când contravenientul a fost sancționat cu amendă, odată cu copia procesului-verbal (exemplarul nr. 2), acestuia i se va comunica și înștiințarea de plată, în care se va face mențiunea cu privire la obligativitatea achitării amenzii la instituțiile abilitate să o încaseze, potrivit legislației în vigoare, în termen de 15 zile de la comunicare, în caz contrar urmând să se procedeze la executarea silită.

(4) În situația în care contravenientul este persoană juridică, în procesul-verbal se fac mențiuni cu privire la denumirea, sediul, codul unic de înregistrare ale acesteia, precum și numele, prenumele, numărul și seria actului de identitate, codul numeric personal și domiciliul ori reședința persoanei care o reprezintă.

(5) În momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunoștință contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare. Obiecțiunile trebuie consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica "Alte mențiuni", sub sancțiunea nulității procesului-verbal.

(6) În cazul în care pentru fapta săvârșită se dispune ca măsură tehnico-administrativă reținerea permisului de conducere și/sau a certificatului de înmatriculare ori de înregistrare sau a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare ori de înregistrare, odată cu încheierea procesului-verbal de constatare a contravenției agentul constatator eliberează și o dovadă înlocuitoare cu sau fără drept de circulație, după caz, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 1B.

(7) Atunci când permisul de conducere se retrage pentru că titularul acestuia a fost declarat inapt pentru a conduce autovehicule, tractoare agricole sau forestiere ori tramvaie, se eliberează dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.

(8) În situația în care, prin același proces-verbal de constatare a contravenției, se dispun mai multe măsuri tehnico-administrative, agentul constatator eliberează pentru fiecare document sau set de plăcuțe câte o dovadă înlocuitoare.

(9) Pentru vehiculele implicate în accidente de circulație din care au rezultat pagube materiale, poliția rutieră eliberează proprietarilor sau deținătorilor acestora autorizație de reparații, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 1C, cu excepția situației în care s-a încheiat o constatare amiabilă de accident a cărei validitate a fost atestată de societatea de asigurări abilitată, în condițiile legii, caz în care reparațiile pot fi efectuate în baza actului de atestare.

Art. 181 - În situația în care fapta a fost constatată cu ajutorul unui mijloc tehnic...

Art. 181. -

(1) În situația în care fapta a fost constatată cu ajutorul unui mijloc tehnic certificat sau al unui mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, polițistul rutier încheie un proces-verbal de constatare a contravenției după prelucrarea înregistrărilor și stabilirea identității conducătorului de vehicul.

(2) Datele de identificare a contravenientului care se consemnează în procesul-verbal de constatare a contravenției sunt cele comunicate, în scris, sub semnătura proprietarului sau deținătorului legal al vehiculului.

Art. 182 - Oprirea vehiculelor pe drumurile publice se realizează prin executarea...

Art. 182. -

(1) Oprirea vehiculelor pe drumurile publice se realizează prin executarea semnalelor regulamentare de către polițistul rutier sau, după caz, de către polițistul de frontieră, atunci când constată încălcări ale normelor rutiere ori în situația în care există indicii temeinice despre săvârșirea unei contravenții ori a unei fapte de natură penală, pentru identificarea persoanelor care au comis astfel de fapte și a bunurilor care fac obiectul urmăririi, precum și pentru verificarea deținerii de către conducătorii vehiculelor a documentelor prevăzute de lege. Oprirea vehiculelor pe drumurile publice se realizează și în condițiile producerii unor calamități naturale, dezastre sau a altor situații care pun în pericol siguranța circulației.

(2) Oprirea vehiculelor se face, de regulă, în afara părții carosabile, iar acolo unde nu există asemenea condiții, cât mai aproape de marginea din dreapta a drumului, pe acostament sau lângă bordură ori în spațiile de parcare, iar noaptea, cu precădere, în locuri iluminate.

(3) Se interzice imobilizarea vehiculului pe partea carosabilă ca urmare a semnalului de oprire efectuat de către polițist în locurile în care vizibilitatea este redusă sub 50 m.

Art. 183 - Conducătorul vehiculului oprit la semnalul regulamentar al polițistului rutier...

Art. 183. -

Conducătorul vehiculului oprit la semnalul regulamentar al polițistului rutier sau, după caz, al polițistului de frontieră este obligat să rămână în vehicul, cu mâinile pe volan, iar ceilalți pasageri să nu deschidă portierele, respectând indicațiile polițistului.

Art. 184 - În situația în care conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier...

Art. 184. -

(1) În situația în care conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai, oprit în trafic pentru încălcarea unei norme rutiere, nu are asupra sa niciun act de identitate și nici permisul de conducere, polițistul rutier trebuie să îl conducă la cea mai apropiată unitate de poliție pentru stabilirea identității acestuia și pentru verificarea în evidență a situației permisului de conducere, atunci când nu există posibilitatea realizării acestor verificări pe loc.

(2) În cazul în care conducătorul auto are asupra sa numai permisul de conducere, agentul constatator trebuie să verifice în evidență dacă domiciliul sau, după caz, reședința înscrisă în document corespunde cu cea din Registrul național de evidență a persoanelor.

(3) Agentul constatator este obligat să înscrie, în procesul-verbal de constatare a contravenției, domiciliul sau, după caz, reședința contravenientului din actul de identitate, iar în situația în care acesta nu are documentul asupra sa, domiciliul sau reședința va fi consemnată numai după verificarea efectuată în Registrul național de evidență a persoanelor.

(4) Procedura prevăzută la alin. (2) și (3) se aplică și atunci când domiciliul sau, după caz, reședința ori sediul proprietarului menționat în certificatul de înmatriculare sau de înregistrare nu corespunde cu datele existente în evidența vehiculelor.

Art. 185 - Constatarea contravenției de conducere a unui autovehicul, tractor agricol sau...

Art. 185. -

(1) Constatarea contravenției de conducere a unui autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai de către o persoană care se află sub influența alcoolului se face prin testarea aerului expirat de aceasta cu un mijloc tehnic certificat sau cu un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic.

(2) Conducătorilor de autovehicule, tractoare agricole sau forestiere ori tramvaie li se recoltează obligatoriu mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei atunci când:

a) rezultatul testării arată o concentrație mai mare de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat;

b) în eveniment este implicat un vehicul care transportă mărfuri sau produse periculoase.

(3) Conducătorilor de vehicule li se recoltează obligatoriu mostre biologice atunci când rezultatul testării preliminare cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate indică prezența în organism a substanțelor psihoactive.

Art. 186 - În cazul accidentelor de circulație din care au rezultat numai pagube...

Art. 186. -

În cazul accidentelor de circulație din care au rezultat numai pagube materiale, conducătorii vehiculelor sunt obligați să se supună testării aerului expirat în vederea stabilirii alcoolemiei ori a consumului de substanțe psihoactive. Dacă rezultatul testării arată o concentrație mai mare de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat sau indică prezența în organism a substanțelor psihoactive, conducătorii de vehicule sunt obligați să se supună recoltării mostrelor biologice.

Art. 187 - Conducătorii de vehicule sau de animale implicați în accidente de circulație...

Art. 187. -

Conducătorii de vehicule sau de animale implicați în accidente de circulație din care a rezultat moartea sau vătămarea integrității corporale ori a sănătății uneia sau mai multor persoane sunt obligați să se supună recoltării mostrelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei sau, după caz, a consumului de substanțe psihoactive.

Art. 188 - În toate cazurile în care se recoltează mostre biologice în vederea stabilirii...

Art. 188. -

În toate cazurile în care se recoltează mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei sau a prezenței în organism a substanțelor psihoactive este obligatorie și examinarea clinică.

Art. 188^1 - Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției prin care s-au...

Art. 188^1. -

Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției prin care s-au aplicat numai sancțiuni contravenționale principale se trimite în cel mult 10 zile lucrătoare de la data întocmirii la serviciul poliției rutiere pe raza căruia s-a/s-au săvârșit fapta/faptele, care are obligația să facă mențiunile corespunzătoare în evidența permiselor de conducere reținute și a sancțiunilor aplicate conducătorilor de autovehicule, tractoare agricole sau forestiere ori tramvaie, în termen de 20 de zile de la primirea procesului-verbal.

1. Reținerea sau retragerea permisului de conducere

Art. 189 - Polițistul rutier este obligat, ca atunci când verifică documentele unui...

Art. 189. -

(1) Polițistul rutier este obligat, ca atunci când verifică documentele unui conducător de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai, să urmărească dacă există concordanță între datele înscrise în actul de identitate și cele din permisul de conducere. În cazul în care constată neconcordanțe referitoare la nume, prenume, precum și în cazul în care termenul de valabilitate a expirat, polițistul rutier este obligat să rețină permisul de conducere și să elibereze dovadă înlocuitoare a acestuia cu drept de circulație de 15 zile.

(2) În cazul în care conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai are asupra sa numai permisul de conducere, polițistul rutier efectuează verificările prevăzute la art. 184 alin. (2). În cazul în care datele nu corespund, polițistul rutier procedează conform alin. (1).

(3) Permisul de conducere reținut în condițiile alin. (1) sau (2) se trimite, împreună cu raportul de reținere, autorității competente care l-a eliberat.

Art. 190 - În cazurile prevăzute de lege, odată cu constatarea faptei, polițistul rutier...

Art. 190. -

(1) În cazurile prevăzute de lege, odată cu constatarea faptei, polițistul rutier sau, după caz, polițistul de frontieră reține permisul de conducere, eliberând dovadă înlocuitoare cu sau fără drept de circulație, după caz.

(1^1) În situațiile prevăzute la art. 102 alin. (3) lit. g) și h) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, dovada înlocuitoare a permisului de conducere se eliberează cu drept de circulație pentru o perioadă de 15 zile.

(1^2) În cazul reținerii permisului de conducere potrivit dispozițiilor art. 111 alin. (1) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, exclusiv ca urmare a testării cu un mijloc tehnic certificat care a indicat prezența în organism a unor substanțe psihoactive, polițistul rutier întocmește un proces-verbal, în două exemplare, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 1G. O copie a procesului-verbal se trimite de îndată la serviciul poliției rutiere pe raza căruia a fost săvârșită fapta, care are obligația să facă mențiunile corespunzătoare în evidența permiselor de conducere reținute și a sancțiunilor aplicate conducătorilor de autovehicule, tractoare agricole sau forestiere ori tramvaie.

(2) Permisul de conducere reținut în condițiile alin. (1), împreună cu un raport de reținere, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 1E, se trimit, cel mai târziu în prima zi lucrătoare care urmează celei în care a fost eliberată dovada înlocuitoare, la serviciul poliției rutiere pe raza căruia a fost săvârșită fapta, care are obligația să facă imediat mențiunile corespunzătoare în evidența permiselor de conducere reținute și a sancțiunilor aplicate conducătorilor de autovehicule, tractoare agricole sau forestiere ori tramvaie.

(3) Raportul de reținere, permisul de conducere eliberat de o autoritate străină și documentele reținute se trimit poliției rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române pentru a fi trimise autorităților emitente.

(4) În situația în care la momentul constatării faptei prevăzute la alin. (1) conducătorul de vehicul nu are asupra sa permisul de conducere, polițistul rutier sau, după caz, polițistul de frontieră face mențiune cu privire la acest aspect în cuprinsul raportului de reținere, care se trimite cel mai târziu în prima zi lucrătoare care urmează celei în care a fost constatată fapta, la serviciul poliției rutiere prevăzut la alin. (2), care are obligația să facă imediat mențiunile corespunzătoare în evidența permiselor de conducere reținute și a sancțiunilor aplicate conducătorilor de autovehicule, tractoare agricole sau forestiere ori tramvaie.

Art. 191 - În situația în care contravenientul a săvârșit fapta pe raza de competență a...

Art. 191. -

(1) În situația în care contravenientul a săvârșit fapta pe raza de competență a altui județ decât cel care îl are în evidență, permisul de conducere se păstrează la serviciul poliției rutiere pe teritoriul căruia a fost constatată contravenția până la expirarea termenului prevăzut de lege pentru introducerea plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției, după care se trimite serviciului poliției rutiere al județului care îl are în evidență.

(2) Permisul de conducere se păstrează la serviciul poliției rutiere din județul care are în evidență titularul, până la restituire.

(3) În situațiile prevăzute la art. 111 alin. (1) lit. b) și alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, permisul de conducere se păstrează la serviciul poliției rutiere pe teritoriul căruia a fost constatată fapta, până la restituire, anulare sau dispunerea interdicției de a conduce autovehicule pe teritoriul României, după caz, cu excepția permiselor de conducere care se restituie potrivit art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 97/2024 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul siguranței rutiere.

Art. 192 - Conducătorului de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai,...

Art. 192. -

(1) Conducătorului de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai, testat cu un mijloc tehnic certificat sau cu un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, i se reține permisul de conducere dacă valoarea concentrației este de cel mult 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, eliberându-se dovada înlocuitoare fără drept de circulație, dacă nu dorește recoltarea mostrelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, în condițiile stabilite la art. 194.

(2) Când conducătorul vehiculului solicită recoltarea mostrelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, acesta va fi însoțit de polițistul rutier la cea mai apropiată instituție medicală autorizată sau instituție medicolegală, iar după recoltare i se va elibera o dovadă înlocuitoare cu drept de circulație pentru cel mult 15 zile, a cărei valabilitate intră în vigoare la 24 de ore de la cea de-a doua recoltare de mostre biologice.

Art. 193 - Conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai trebuie...

Art. 193. -

(1) Conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai trebuie însoțit de polițistul rutier sau, după caz, de polițistul de frontieră, imediat, la cea mai apropiată instituție medicală autorizată sau instituție medico-legală pentru a i se recolta mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, dacă prin testarea cu un mijloc tehnic certificat sau cu un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic s-a constatat că valoarea concentrației de alcool este mai mare de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.

(2) După recoltarea mostrelor biologice, polițistul rutier reține permisul de conducere și eliberează dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.

(3) Atunci când conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai nu are asupra sa actul de identitate și nici permisul de conducere, polițistul rutier este obligat, înainte de a-l conduce la instituția medicală autorizată sau instituția medico-legală, să facă verificări în evidențe pentru stabilirea identității acestuia și a situației permisului de conducere.

(4) În situația în care conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai nu are asupra sa permisul de conducere, polițistul rutier îi aduce acestuia la cunoștință, prin înștiințare scrisă pe care i-o înmânează imediat, că nu mai are dreptul să conducă autovehicule, tractoare agricole sau forestiere ori tramvaie până la finalizarea dosarului penal, precum și obligația de a preda permisul de conducere serviciului poliției rutiere pe raza căruia a fost săvârșită fapta.

Art. 194 - Pentru stabilirea alcoolemiei se recoltează două mostre biologice la interval...

Art. 194. -

Pentru stabilirea alcoolemiei se recoltează două mostre biologice la interval de o oră între prelevări.

Art. 195 - Conducătorului de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai,...

Art. 195. -

Conducătorului de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai, testat preliminar cu ajutorul unui mijloc tehnic certificat care a relevat prezența în organism a substanțelor psihoactive, i se aplică procedura prevăzută la art. 192.

Art. 196 - Conducătorului de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai,...

Art. 196. -

(1) Conducătorului de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai, depistat în trafic încălcând o normă rutieră pentru care se dispune sancțiunea contravențională complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce și care prezintă la control dovada înlocuitoare a permisului de conducere reținut pentru o faptă săvârșită anterior, aflată în termenul de valabilitate, i se reține dovada prezentată și i se eliberează o nouă dovadă, a cărei valabilitate nu poate depăși termenul de valabilitate al primei dovezi.

(2) Dacă cea de-a doua faptă este una dintre cele prevăzute la art. 102 alin. (3) lit. a) sau alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, polițistul rutier eliberează titularului permisului o dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.

(3) Dovada înlocuitoare a permisului de conducere, reținută în condițiile prevăzute la alin. (1), se trimite la serviciul poliției rutiere al județului care îl are în evidență pe contravenient, împreună cu raportul de reținere.

Art. 196^1 - În cazul prevăzut la art. 38 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului...

Art. 196^1. -

(1) În cazul prevăzut la art. 38 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu ocazia retragerii permisului de conducere, polițistul rutier întocmește, în două exemplare, un proces-verbal, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 1H, și înmânează titularului permisului de conducere un exemplar al acestuia.

(2) O copie a procesului-verbal se trimite de îndată la serviciul poliției rutiere pe raza căruia a fost săvârșită fapta, care are obligația să facă mențiunile corespunzătoare în evidența permiselor de conducere reținute și a sancțiunilor aplicate conducătorilor de autovehicule, tractoare agricole sau forestiere ori tramvaie.

(3) Permisele de conducere retrase potrivit dispozițiilor art. 38 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se restituie în condițiile art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 97/2024.

Art. 197 - Permisul de conducere al unei persoane declarate inaptă din punct de vedere...

Art. 197. -

(1) Permisul de conducere al unei persoane declarate inaptă din punct de vedere medical de către o instituție medicală autorizată se retrage de către serviciul poliției rutiere pe raza căruia își desfășoară activitatea medicul de familie care are în evidență persoana respectivă.

(2) Șeful serviciului poliției rutiere dispune retragerea permisului de conducere și îl păstrează la sediul unității până la încetarea cauzelor pentru care a fost retras. În situația în care conducătorul de autovehicul sau tramvai are domiciliul ori reședința pe raza altui județ, șeful serviciului poliției rutiere care a dispus măsura tehnico-administrativă trimite permisul de conducere la serviciul poliției rutiere din județul care îl are în evidență, împreună cu un raport de retragere.

2. Reținerea sau retragerea certificatului de înmatriculare ori de înregistrare și a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare

Art. 198 - În cazurile prevăzute de lege, odată cu constatarea faptei, polițistul rutier...

Art. 198. -

(1) În cazurile prevăzute de lege, odată cu constatarea faptei, polițistul rutier sau, după caz, polițistul de frontieră reține certificatul de înmatriculare sau de înregistrare și/sau plăcuțele cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare, eliberând dovada înlocuitoare cu sau fără drept de circulație, după caz.

(2) Documentele și/sau plăcuțele cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare reținute în condițiile alin. (1), împreună cu raportul de reținere, se trimit, cel mai târziu în prima zi lucrătoare care urmează celei în care a fost eliberată dovada înlocuitoare, la serviciul poliției rutiere pe raza căruia a fost săvârșită fapta, care are obligația să facă imediat mențiunile corespunzătoare în evidența vehiculelor. În situația în care la momentul constatării faptei conducătorul de vehicul nu are asupra sa certificatul de înmatriculare sau de înregistrare, polițistul rutier sau, după caz, polițistul de frontieră face mențiune cu privire la acest aspect în cuprinsul raportului de reținere.

(3) Certificatul de înregistrare sau plăcuțele cu numărul de înregistrare, eliberate de o autoritate a administrației publice locale, reținute în condițiile legii, se trimit împreună cu raportul de reținere autorității care le-a eliberat.

(4) Raportul de reținere, precum și documentele sau plăcuțele cu numărul de înmatriculare, eliberate de o autoritate străină, reținute în condițiile legii, se trimit poliției rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române pentru a fi remise autorităților emitente.

Art. 199 - Atunci când polițistul rutier sau polițistul de frontieră constată că...

Art. 199. -

(1) Atunci când polițistul rutier sau polițistul de frontieră constată că autovehiculul este condus de proprietar sau de deținătorul mandatat și datele privind numele, prenumele, domiciliul sau reședința înscrise în certificatul de înmatriculare ori de înregistrare nu coincid cu cele din documentul de identitate, agentul constatator reține certificatul de înmatriculare sau de înregistrare, eliberând titularului dovadă înlocuitoare cu drept de circulație pentru 15 zile.

(2) Certificatul de înmatriculare sau de înregistrare se trimite autorității competente care l-a eliberat, împreună cu raportul de reținere.

Art. 200 - În cazurile în care legea prevede aplicarea măsurii tehnico-administrative a...

Art. 200. -

(1) În cazurile în care legea prevede aplicarea măsurii tehnico-administrative a retragerii plăcuțelor cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare, conducătorul vehiculului este obligat să demonteze și să predea plăcuțele agentului constatator care a dispus măsura.

(2) Când conducătorul vehiculului refuză să predea plăcuțele, agentul constatator demontează el însuși plăcuțele cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare, în prezența unui martor asistent, consemnând despre aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției.

Art. 201 - Atunci când vehiculul este înmatriculat sau înregistrat într-un alt județ...

Art. 201. -

Atunci când vehiculul este înmatriculat sau înregistrat într-un alt județ decât cel pe teritoriul căruia a fost constatată fapta ori este înmatriculat într-un alt stat, certificatul de înmatriculare sau de înregistrare și plăcuțele cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare se trimit, după expirarea termenului prevăzut de lege pentru introducerea plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției, serviciului poliției rutiere din județul care are în evidență vehiculul, autorității administrației publice locale emitente sau, după caz, autorității străine emitente.

Art. 202 - Certificatul de înmatriculare sau de înregistrare, precum și plăcuțele cu...

Art. 202. -

(1) Certificatul de înmatriculare sau de înregistrare, precum și plăcuțele cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare se restituie de către serviciul poliției rutiere proprietarului sau utilizatorului vehiculului, la prezentarea de către acesta a dovezii încetării motivelor pentru care s-a dispus măsura tehnico-administrativă.

(2) În cazul introducerii plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției, în dovada înlocuitoare a certificatului de înmatriculare sau de înregistrare se înscrie mențiunea că vehiculul are drept de circulație pentru 30 de zile, cu posibilitatea prelungirii dreptului de circulație, iar plăcuțele cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare se restituie de către poliția rutieră în baza ordonanței președințiale emise de instanța învestită cu soluționarea cauzei sau a hotărârii judecătorești rămase definitivă.

3. Anularea permisului de conducere eliberat de autoritatea română sau interdicția de a conduce autovehicule pe teritoriul României pentru titularii permiselor de conducere eliberate de o autoritate străină

Art. 203 - Anularea permisului de conducere eliberat de autoritatea română, în cazurile...

Art. 203. -

(1) Anularea permisului de conducere eliberat de autoritatea română, în cazurile prevăzute la art. 114 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se dispune:

a) de șeful serviciului poliției rutiere pe raza căruia a fost constatată fapta, în baza hotărârii judecătorești rămase definitivă, dispusă de o instanță din România;

b) de șeful poliției rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, în baza unei hotărâri judecătorești rămase definitivă, pronunțată de către o autoritate străină competentă, pentru o infracțiune săvârșită de titular pe teritoriul statului respectiv, dacă pentru fapta săvârșită legislația română prevede această măsură.

(2) În cazul titularului unui permis de conducere eliberat de o autoritate străină, interdicția de a conduce autovehicule pe teritoriul României pe o perioadă de un an se dispune de către șeful serviciului poliției rutiere pe a cărei rază de competență a fost constatată fapta, în baza unei hotărâri judecătorești rămase definitivă.

(3) Dispoziția privind interdicția de a conduce autovehicule pe teritoriul României se emite de către șeful serviciului poliției rutiere prevăzut la alin. (2) la data la care a luat cunoștință de hotărârea judecătorească rămasă definitivă. Din perioada prevăzută la alin. (2), în executarea acesteia, se deduce perioada cuprinsă între momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătorești și momentul emiterii dispoziției privind interdicția de a conduce autovehicule pe teritoriul României calculată pe zile pline.

(4) Perioada de un an prevăzută la alin. (2) se calculează pe zile pline. Ziua în care începe executarea interdicției și ziua în care încetează se socotesc în durata executării.

(5) Dispoziția privind interdicția de a conduce autovehicule pe teritoriul României se comunică titularului permisului de conducere la adresa de domiciliu, reședință sau rezidență din România.

(6) Permisul de conducere reținut, însoțit de dispoziția privind interdicția de a conduce autovehicule pe teritoriul României, se transmite de către serviciul poliției rutiere care a dispus interdicția la autoritatea străină care l-a eliberat, în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la emiterea dispoziției.

(7) În situația în care titularul permisului de conducere nu are adresă de domiciliu, reședință sau rezidență în România, la documentele prevăzute la alin. (6) se atașează o solicitare ca titularul permisului de conducere să fie înștiințat cu privire la măsura dispusă împotriva sa.

(8) Anularea permisului de conducere al persoanei decedate se dispune de șeful serviciului poliției rutiere pe raza căruia titularul a domiciliat, în condițiile existenței unui certificat de deces.

(9) Măsura anulării permisului de conducere se comunică, în termen de cel mult 5 zile lucrătoare, titularului permisului de conducere, la domiciliul acestuia, pentru situațiile prevăzute la alin. (1).

(10) În termenul prevăzut la alin. (9), permisul de conducere se transmite de serviciul poliției rutiere care a dispus anularea la autoritatea competentă care l-a eliberat, în vederea efectuării mențiunii în evidență.

4. Ridicarea vehiculelor

Art. 203^1 - Ridicarea vehiculului reprezintă măsura tehnico-administrativă pe care...

Art. 203^1. -

(1) Ridicarea vehiculului reprezintă măsura tehnico-administrativă pe care polițistul rutier o poate dispune în una dintre situațiile prevăzute la art. 143, când vehiculul staționează neregulamentar pe partea carosabilă.

(2) Ridicarea vehiculelor constituie serviciu public și se realizează, potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pe durata a 24 de ore, de către administratorul drumului public sau, după caz, de către administrația publică locală.

(3) Ridicarea vehiculului nu se dispune sau, dacă a fost dispusă, nu se pune în executare sau încetează, în cazul în care în vehicul este vizibilă prezența unor persoane.

(4) Nu se dispune ridicarea vehiculului aparținând unei instituții dintre cele prevăzute la art. 32 alin. (2) lit. a) și b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care desfășoară o acțiune de intervenție sau misiune cu caracter de urgență.

(5) Conducătorul vehiculului este direct răspunzător în situația în care prezența unor persoane în vehicul nu este vizibilă cu ocazia dispunerii sau punerii în executare a măsurii tehnico-administrative.

Art. 203^2 - Ridicarea vehiculului se dispune, în scris, prin dispoziție de ridicare.

Art. 203^2. -

(1) Ridicarea vehiculului se dispune, în scris, prin dispoziție de ridicare.

(2) Dispoziția de ridicare trebuie să cuprindă cel puțin următoarele informații:

a) data, ora și locul ridicării vehiculului;

b) gradul profesional, numele și prenumele polițistului rutier care dispune măsura tehnico-administrativă, precum și unitatea din care acesta face parte;

c) indicarea expresă a temeiului juridic referitor la norma încălcată;

d) mențiuni privind înregistrarea foto sau video a staționării vehiculului;

e) mențiuni privind avarii vizibile pe vehicul;

f) date privind numărul de înmatriculare/înregistrare și marca vehiculului.

(3) Dispoziția de ridicare se încheie în 3 exemplare, cu următoarea destinație: primul exemplar pentru emitent, al doilea exemplar pentru administratorul drumului public sau, după caz, pentru administrația publică locală, iar al treilea exemplar pentru persoana care solicită restituirea vehiculului.

Art. 203^3 - Operațiunile executate pentru ridicarea vehiculului constau în ridicarea,...

Art. 203^3. -

(1) Operațiunile executate pentru ridicarea vehiculului constau în ridicarea, transportul și depozitarea vehiculului.

(2) Transportul la locul de depozitare se realizează în condiții care exclud deplasarea pe propriile roți a vehiculului ridicat.

(3) Transportul la locul de depozitare nu se mai execută dacă, până la inițierea acestuia, proprietarul sau utilizatorul vehiculului ridicat se prezintă la locul ridicării și este de acord cu suportarea cheltuielilor efectuate. În acest caz se suportă doar contravaloarea operațiunii de ridicare.

(4) Depozitarea se face numai în spații corespunzătoare, special amenajate de către administratorul drumului public sau, după caz, de către administrația publică locală.

(5) Pe perioada depozitării, vehiculele ridicate se află în paza administratorului drumului public sau, după caz, a administrației publice locale.

(6) Administratorul drumului public sau, după caz, administrația publică locală răspunde pentru eventualele avarii cauzate vehiculului ca urmare a efectuării operațiunilor de ridicare, transport și depozitare, în condițiile prevăzute de lege.

Art. 203^4 - Vehiculul ridicat se restituie după ce se face dovada achitării tarifului...

Art. 203^4. -

(1) Vehiculul ridicat se restituie după ce se face dovada achitării tarifului aferent operațiunii/operațiunilor efectuate, în baza documentelor care atestă proprietatea ori deținerea legală a acestuia.

(2) În cazul în care a fost dispusă măsura tehnico- administrativă a unui vehicul aparținând instituțiilor prevăzute la art. 32 alin. (2) lit. a) și b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care desfășura o acțiune de intervenție sau misiune cu caracter de urgență, restituirea se face cu titlu gratuit.

(3) Programul de restituire a vehiculelor depozitate în spațiile special amenajate se asigură prin serviciu continuu, pe durata a 24 de ore.

1. Aplicarea punctelor de penalizare

Art. 204 - Când pentru fapta săvârșită legea prevede și aplicarea punctelor de...

Art. 204. -

(1) Când pentru fapta săvârșită legea prevede și aplicarea punctelor de penalizare, agentul constatator are obligația să le înscrie în procesul-verbal de constatare a contravenției.

(2) Procesul-verbal de constatare a contravenției se trimite, în cel mult două zile lucrătoare de la data întocmirii acestuia, la serviciul poliției rutiere pe raza căruia a fost săvârșită fapta.

Art. 205 - Punctele de penalizare se înscriu în evidența permiselor de conducere reținute...

Art. 205. -

Punctele de penalizare se înscriu în evidența permiselor de conducere reținute și a sancțiunilor aplicate conducătorilor de autovehicule, tractoare agricole sau forestiere ori tramvaie de către:

a) serviciul poliției rutiere pe raza căruia a fost constatată fapta, în cel mult 7 zile de la data primirii procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției în condițiile art. 204 alin. (2);

b) poliția locală, în termen de cel mult 7 zile de la data întocmirii procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, în condițiile legii.

Art. 206 - Când instanța competentă, prin hotărâre judecătorească rămasă irevocabilă, a...

Art. 206. -

Când instanța competentă, prin hotărâre judecătorească rămasă irevocabilă, a dispus anularea procesului-verbal de constatare a contravenției, serviciul poliției rutiere pe raza căruia a fost săvârșită fapta radiază din evidență punctele de penalizare aplicate.

Art. 207 - Când un conducător de autovehicule, posesor al unui permis de conducere...

Art. 207. -

Când un conducător de autovehicule, posesor al unui permis de conducere eliberat de către o autoritate străină, săvârșește o faptă pentru care legea prevede și aplicarea punctelor de penalizare, procesul-verbal de constatare a contravenției se trimite poliției rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, pentru informarea autorității statului care a emis permisul de conducere.

Art. 208 - Istoricul sancțiunilor la regimul circulației pe drumurile publice aplicate...

Art. 208. -

Istoricul sancțiunilor la regimul circulației pe drumurile publice aplicate titularului permisului de conducere se comunică la cererea acestuia, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului afacerilor interne.

2. Suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule, tractoare agricole sau forestiere ori tramvaie

Art. 209 - La cumulul a cel puțin 15 puncte de penalizare, serviciul poliției rutiere din...

Art. 209. -

(1) La cumulul a cel puțin 15 puncte de penalizare, serviciul poliției rutiere din județul care are în evidență conducătorul de autovehicul îi comunică acestuia, în scris, în termen de 10 zile de la data constatării ultimei contravenții, hotărârea de suspendare a exercitării dreptului de a conduce, precum și obligația de a se prezenta la sediul serviciului, în termen de 5 zile de la primirea înștiințării scrise, pentru a preda permisul de conducere.

(2) Titularul permisului de conducere are dreptul de a conduce autovehicule de la data cumulării celor 15 puncte de penalizare și până la data expirării termenului când avea obligația de a preda permisul de conducere sau, după caz, până la data predării permisului de conducere.

(3) Suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule operează în ziua următoare celei în care a fost predat permisul de conducere sau, după caz, a expirat termenul de predare a acestuia.

(4) În cazul în care titularul permisului de conducere nu se prezintă la poliție în termenul prevăzut la alin. (1), perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce autovehicule se majorează, de drept, cu 30 de zile.

(5) În situația în care titularul permisului de conducere face dovada imposibilității prezentării la poliție în termenul de 5 zile de la primirea înștiințării scrise, perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce autovehicule dispusă potrivit alin. (4) se anulează.

Art. 210 - În situația în care conducătorul de autovehicul săvârșește o faptă pentru...

Art. 210. -

(1) În situația în care conducătorul de autovehicul săvârșește o faptă pentru care, potrivit legii, se reține permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, eliberându-se dovadă înlocuitoare cu drept de circulație, sancțiunea contravențională complementară operează începând cu ziua următoare celei în care a expirat valabilitatea dovezii.

(2) Când dovada înlocuitoare a permisului de conducere este eliberată fără drept de circulație, suspendarea exercitării dreptului de a conduce operează din momentul aplicării sancțiunii contravenționale complementare prin procesul-verbal de constatare a contravenției.

Art. 211 - În cazul în care titularului permisului de conducere i s-a interzis să ocupe o...

Art. 211. -

În cazul în care titularului permisului de conducere i s-a interzis să ocupe o funcție sau să exercite o profesie care are legătură cu dreptul de a conduce autovehicule, tractoare agricole sau forestiere ori tramvaie, potrivit art. 108 lit. c) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare, șeful serviciului poliției rutiere care funcționează pe teritoriul de competență al autorității care a luat măsura de siguranță dispune suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule, tractoare agricole sau forestiere ori tramvaie pe durata cât operează măsura de siguranță.

Art. 212 - Permisul de conducere eliberat de o autoritate străină, reținut ca urmare a...

Art. 212. -

(1) Permisul de conducere eliberat de o autoritate străină, reținut ca urmare a săvârșirii de către titular a unei contravenții pentru care legea prevede sancțiunea contravențională complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce și pentru care s-a eliberat dovadă înlocuitoare cu sau fără drept de circulație, după caz, împreună cu o copie a procesului-verbal de constatare a contravenției, se trimite de către serviciul poliției rutiere pe raza căruia a fost săvârșită fapta autorității străine emitente în termen de 5 zile, începând cu ziua imediat următoare expirării termenului prevăzut de lege pentru introducerea plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției.

(2) În situația respingerii plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției, documentele prevăzute la alin. (1) se transmit autorității străine emitente în termen de 5 zile de la predarea permisului de conducere potrivit art. 118 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

(3) Până la împlinirea termenului prevăzut de lege pentru introducerea plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției, titularul permisului de conducere prevăzut la alin. (1) poate solicita ca, până la expirarea perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce, documentul să fie păstrat la serviciul poliției rutiere pe raza căruia a fost săvârșită fapta, pentru a-i fi restituit. Despre această posibilitate titularul permisului de conducere va fi informat odată cu comunicarea suspendării exercitării dreptului de a conduce.

(4) În situația în care autoritatea străină care a eliberat permisul de conducere prevăzut la alin. (1) se află pe teritoriul unuia dintre statele care sunt părți contractante la Convenția europeană cu privire la efectele internaționale ale interzicerii exercitării dreptului de a conduce un vehicul cu motor, adoptată la Bruxelles la 3 iunie 1976, ratificată de România prin Legea nr. 126/1997, iar fapta săvârșită este una dintre cele prevăzute la anexa nr. 1 la această convenție, serviciul poliției rutiere pe raza căruia a fost săvârșită fapta trimite o copie a raportului de reținere, împreună cu o copie a procesului-verbal de constatare a contravenției, în termen de 5 zile începând cu ziua imediat următoare expirării termenului prevăzut de lege pentru introducerea plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției, poliției rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române pentru notificarea autorității străine emitente cu privire la suspendarea exercitării dreptului de a conduce. În situația în care a fost introdusă plângere împotriva procesuluiverbal de constatare a contravenției, iar ulterior aceasta a fost respinsă, copia raportului de reținere a permisului de conducere împreună cu o copie a procesului-verbal de constatare a contravenției se transmit în termen de 5 zile începând cu ziua imediat următoare expirării termenului de predare a permisului de conducere.

Art. 212^1 - În cazul în care s-a dispus suspendarea exercitării dreptului de a conduce...

Art. 212^1. -

(1) În cazul în care s-a dispus suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule și tractoare agricole sau forestiere conform art. 103 alin. (1) lit. c), d) sau e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în termen de 15 zile de la data comunicării dispoziției de suspendare, titularul permisului de conducere eliberat de o autoritate străină poate solicita păstrarea documentului la serviciul poliției rutiere pe raza căruia a fost săvârșită fapta până la expirarea perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce.

(2) În situația în care titularul permisului de conducere eliberat de o autoritate străină nu a solicitat păstrarea acestuia conform alin. (1), documentul se trimite autorității străine emitente de către serviciul poliției rutiere pe raza căruia a fost săvârșită fapta în termen de 5 zile, începând cu ziua imediat următoare expirării termenului în care se poate solicita păstrarea documentului.

Art. 213 - Suspendarea exercitării dreptului de a conduce se dispune de către poliția...

Art. 213. -

(1) Suspendarea exercitării dreptului de a conduce se dispune de către poliția rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și în cazul în care titularul permisului de conducere eliberat de către autoritatea competentă din România a săvârșit o faptă pe teritoriul altui stat, iar autoritatea statului respectiv a dispus, prin hotărâre, o astfel de măsură.

(2) Suspendarea exercitării dreptului de a conduce se aplică pe teritoriul României numai dacă pentru fapta săvârșită legislația rutieră românească prevede o astfel de măsură.

(3) Perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce pe teritoriul României nu poate fi mai mare decât cea prevăzută de legislația rutieră românească pentru o faptă asemănătoare.

(4) Pentru stabilirea perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce se ia în considerare, obligatoriu, perioada cât titularul permisului de conducere nu a avut drept de circulație pe teritoriul statului care a emis o astfel de decizie.

Art. 214 - În cazul săvârșirii a două sau a mai multor contravenții care atrag și...

Art. 214. -

(1) În cazul săvârșirii a două sau a mai multor contravenții care atrag și suspendarea exercitării dreptului de a conduce, constatate prin același proces-verbal, perioada de suspendare se calculează prin însumarea perioadelor prevăzute pentru fiecare faptă, fără ca aceasta să depășească 90 de zile.

(2) Când o persoană căreia i-a fost reținut permisul de conducere pentru o faptă prevăzută cu suspendarea exercitării dreptului de a conduce săvârșește, în perioada în care are drept de circulație, o nouă contravenție pentru care se dispune suspendarea exercitării dreptului de a conduce, se aplică distinct perioade de suspendare pentru fiecare contravenție.

3. Confiscarea bunurilor

Art. 215 - Mijloacele speciale de avertizare luminoase și sonore, precum și dispozitivele...

Art. 215. -

(1) Mijloacele speciale de avertizare luminoase și sonore, precum și dispozitivele care perturbă funcționarea mijloacelor tehnice de supraveghere a traficului confiscate, în condițiile legii, se predau la serviciul poliției rutiere pe raza căreia a fost constatată fapta.

(2) Plăcuțele cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare confiscate în condițiile legii se predau la serviciul poliției rutiere pe raza căruia a fost constatată fapta pentru a fi trimise autorității competente care le-a eliberat.

(3) Vehiculele cu tracțiune animală confiscate în condițiile legii se predau autorităților administrației publice locale, pe bază de proces-verbal, în vederea transmiterii acestora spre valorificare, potrivit dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr. 128/1998 pentru reglementarea modului și condițiilor de valorificare a bunurilor confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 98/1999, republicată.

4. Imobilizarea vehiculului

Art. 216 - Imobilizarea unui vehicul se dispune și se efectuează de către poliția...

Art. 216. -

(1) Imobilizarea unui vehicul se dispune și se efectuează de către poliția rutieră, în cazurile și în condițiile prevăzute de lege.

(2) Imobilizarea se face în prezența unui martor asistent, prin folosirea, în interiorul sau în exteriorul vehiculului, a unor dispozitive tehnice sau a altor mijloace de blocare, care se consemnează în procesul-verbal de constatare a faptei pentru care s-a dispus măsura.

(3) În lipsa unui martor asistent polițistul rutier precizează motivele care au condus la încheierea procesului-verbal în acest mod.

(4) Imobilizarea unui vehicul este interzisă în toate locurile unde oprirea sau staționarea este interzisă.

Art. 217 - Atunci când se impune imobilizarea, în condițiile legii, a unui vehicul care...

Art. 217. -

(1) Atunci când se impune imobilizarea, în condițiile legii, a unui vehicul care transportă produse sau substanțe periculoase, polițistul rutier este obligat să anunțe, de îndată, unitatea de poliție din care face parte pentru a se stabili, împreună cu unitățile Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, destinația finală pentru parcarea autovehiculului.

(2) Imobilizarea unui vehicul care efectuează transport de mărfuri sau produse periculoase ori cu gabarite și/sau mase depășite se dispune de către poliția rutieră, în condițiile stabilite împreună cu reprezentanții autorităților cu atribuții în domeniu.

Art. 218 - Revocarea imobilizării se dispune:

Art. 218. -

Revocarea imobilizării se dispune:

a) de către polițistul rutier care a dispus-o, dacă este prezent, iar motivele pentru care a fost dispusă au încetat;

b) de către șeful serviciului poliției rutiere din care face parte agentul constatator, dacă motivele pentru care a fost dispusă măsura au încetat;

c) de către procuror sau de instanța de judecată, atunci când vehiculul a făcut obiectul unei infracțiuni.

Art. 219 - Restituirea permisului de conducere se dispune de către șeful serviciului...

Art. 219. -

(1) Restituirea permisului de conducere se dispune de către șeful serviciului poliției rutiere care îl are în evidență, la cererea titularului, în următoarele cazuri:

a) la expirarea termenului de suspendare, când sancțiunea a fost aplicată pentru cumul de puncte;

b) la expirarea termenului de suspendare, când sancțiunea a fost aplicată ca urmare a săvârșirii unei contravenții pentru care legea prevede suspendarea dreptului de a conduce sau, după caz, a fost majorată cu 30 de zile;

c) în baza certificatului medico-legal prin care se confirmă că afecțiunile medicale care au determinat declararea persoanei respective ca inaptă medical au încetat.

(2) Restituirea permisului de conducere se dispune de către șeful serviciului poliției rutiere pe raza căruia a fost săvârșită fapta, la cererea titularului, în următoarele cazuri:

a) la expirarea termenului de suspendare, când suspendarea exercitării dreptului de a conduce a fost dispusă în temeiul art. 103 alin. (1) lit. c), d) sau e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

b) în baza soluției de clasare dispuse în faza urmăririi penale în alte condiții decât cele prevăzute la art. 103 alin. (1) lit. c) sau d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau, după caz, a hotărârii instanței de judecată rămase definitivă prin care s-a dispus încetarea procesului penal în alte condiții decât cele prevăzute la art. 103 alin. (1) lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și în baza hotărârii judecătorești rămase definitivă prin care s-a dispus achitarea inculpatului ori ca urmare a încetării măsurii de siguranță prevăzute la art. 108 lit. c) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare.

c) în baza hotărârii judecătorești rămase definitivă prin care procesul-verbal de constatare a contravenției a fost anulat în tot sau în parte pentru toate acele contravenții pentru care Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prevede și suspendarea exercitării dreptului de a conduce.

(3) Verificarea cunoașterii regulilor de circulație de către contravenient se efectuează de către serviciul poliției rutiere care îl are în evidență, în cazurile prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

(4) Verificarea cunoașterii regulilor de circulație constă în completarea unui test-grilă, ce conține 15 întrebări din legislația rutieră. Este declarată "promovată" persoana care a formulat răspunsul corect la cel puțin 13 întrebări.

(5) Contravenientul este obligat să susțină examenul de verificare a cunoașterii regulilor de circulație, în perioada executării sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce, în zilele stabilite, săptămânal, la nivelul serviciului poliției rutiere.

(6) Prevederile alin. (1) - (5) se aplică și în cazul titularului unui permis de conducere românesc pentru care, potrivit legii, a fost aplicată sancțiunea contravențională complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce de către o autoritate competentă străină, ca urmare a săvârșirii de către acesta, pe teritoriul statului respectiv, a unei fapte pentru care se aplică această sancțiune.

Art. 220 - Titularul permisului de conducere eliberat de o autoritate străină, împotriva...

Art. 220. -

(1) Titularul permisului de conducere eliberat de o autoritate străină, împotriva căruia s-a dispus suspendarea dreptului de a conduce, poate solicita șefului serviciului poliției rutiere pe raza căruia a fost constatată fapta restituirea documentului, înainte de expirarea perioadei de suspendare, cu cel mult o zi lucrătoare înainte de data părăsirii teritoriului României.

(2) În situația restituirii permisului de conducere potrivit alin. (1), șeful poliției rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române comunică sancțiunea aplicată autorității străine care a eliberat documentul.

Art. 220^1 - Îndeplinirea condițiilor pentru reducerea perioadei de suspendare a...

Art. 220^1. -

(1) Îndeplinirea condițiilor pentru reducerea perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce, prevăzute de art. 104 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se analizează de către șeful serviciului poliției rutiere la nivelul căruia s-a hotărât cu privire la perioada de suspendare a dreptului de a conduce a cărei reducere se cere.

(2) În situația în care hotărârea cu privire la perioada de suspendare a dreptului de a conduce a fost luată la nivelul poliției rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, îndeplinirea condițiilor prevăzute la alin. (1) se analizează de către șeful acesteia.

(3) Cererea se depune în primele două treimi ale perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce pentru care titularul permisului de conducere solicită reducerea.

(4) Reducerea perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce sau refuzul de a reduce această perioadă se dispune în scris de către șeful serviciului poliției rutiere prevăzut la alin. (1) sau, după caz, de către șeful poliției rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române prevăzut la alin. (2) și se comunică titularului permisului de conducere în cel mult 5 zile de la data înregistrării cererii, inclusiv.

Art. 221 - Perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce se reduce la 30 de...

Art. 221. -

(1) Perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce se reduce la 30 de zile, la cererea titularului, dacă sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiții:

a) a fost declarat admis la testul de verificare a cunoașterii regulilor de circulație;

b) a obținut permis de conducere cu cel puțin un an înainte de săvârșirea faptei;

c) în ultimii 3 ani de la data săvârșirii faptei pentru care se solicită reducerea perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce nu a beneficiat de o astfel de măsură;

d) în ultimii 2 ani de la data constatării contravenției pentru care se aplică sancțiunea contravențională complementară nu a mai avut suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule sau tramvaie.

(2) Conducătorul de autovehicul sau tramvai nu beneficiază de reducerea perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce, dacă:

a) perioada de suspendare a fost majorată, conform legii;

b) a cumulat, din nou, cel puțin 15 puncte de penalizare în următoarele 12 luni de la data expirării ultimei suspendări a exercitării dreptului de a conduce;

c) a fost implicat într-un accident de circulație din care au rezultat numai pagube materiale, iar rezultatul testării aerului expirat sau al probelor biologice a stabilit că a condus vehiculul în timp ce se afla sub influența alcoolului;

d) sancțiunea contravențională complementară s-a dispus ca urmare a neopririi la trecerea la nivel cu calea ferată când barierele sau semibarierele sunt coborâte ori în curs de coborâre sau când semnalele cu lumini roșii și/sau sonore sunt în funcțiune.


Pentru șoferi

Găsești rapid informații despre reguli, obligații, amenzi și sancțiuni aplicabile în trafic.

Pentru cursanți

Înțelegi mai ușor regulile întâlnite la școala de șoferi și poți verifica formularea lor oficială.

Pentru școli de șoferi

Ai la îndemână o bază legislativă actualizată, bine organizată și ușor de consultat.

Legături utile

Textele legislative sunt publicate în Monitorul Oficial și preluate din platforma legislativă Lege5 și organizate de SoferOnline pentru a fi mai ușor de consultat.